Mergi la conţinutul principal

Gruparea teroristă Statul Islamic vrea să bată monede din aur şi argint

Gruparea teroristă Statul Islamic (SI) a anunţat că intenţionează să bată propria monedă, piese din aur, argint sau cupru, ce vor fi utilizate pe teritoriul aflat sub controlul său în Siria şi Irak, informează Mediafax. „Cu voia lui Allah, diferite monede vor fi fabricate din aur, argint şi cupru", a anunţat SI într-un comunicat difuzat pe forumuri jihadiste.
Această organizaţie, care şi-a extins controlul asupra unui teritoriu la fel de mare ca Marea Britanie, însă în cea mai mare parte deşertic, explică noua iniţiativă prin faptul că doreşte să înlocuiască „sistemul monetar tiranic impus musulmanilor, care a dus la oprimarea lor".
Comunicatul precizează, de asemenea, că obiectivul este de a-i elibera pe musulmani din „mercantilismul şi opresiunea economică satanică".
Pe fotografiile publicate de SI, monedele apar având imprimate pe o faţă „Statul Islamic", „califat", precum şi greutatea şi valoarea monedei. Simboluri precum moscheea Al-Aqsa şi Ierusalim apar, de asemenea, pe diferite monede.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro