Mergi la conţinutul principal

Grigoraş vrea apt tot lotul de jucători


"Când am venit vara trecută la Poli Iaşi am avut destule probleme, deoarece nu am avut timpul necesar pentru a pregăti aşa cum trebuie începerea campionatului, plus că au fost jucători care au venit pe parcursul pregătirii. Vreau ca acum să am la dispoziţie tot lotul de jucători. Dacă nu vor fi toate transferurile făcute până miercuri, când reluăm pregătirile, măcar până lunea viitoare, când plecăm în stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, vreau să ştiu pe ce jucători contez", a spus, pentru MEDIAFAX, tehnicianul formaţiei moldovene.
Grigoraş speră ca din sezonul viitor Poli Iaşi să poată intra în lupta pentru cupele europene.
"Trebuie neapărat să ne întărim acum, deoarece parcursul din toamnă a demonstrat că atunci când ne lipsesc doi-trei jucători de bază evoluţiile şi rezultatele au de suferit. Iaşiul cred că s-a cam săturat să lupte an de an doar pentru menţinerea în prima ligă. Vreau ca până la finele campionatului să punem deja bazele dezideratului atât de mult dorit de ieşeni de mai mulţi ani, acela de a evolua în Europa League, ţintă pe care să o atacăm în stagiunea viitoare", a explicat Petre Grigoraş.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro