Mergi la conţinutul principal

Gravida bagata in puscarie pentru neplata pensiei alimentare

Dovada ca, uneori, in fata legii, unii sint mai egali decit altii sta faptul ca alaturi de puscariasii-sadea, de recidivistii invatati cu privarea de libertate, in Penitenciarul cu Regim de Maxima Siguranta Braila nu se afla doar hoti, tilhari si violatori, oameni care, cu adevarat prezinta pericol social, ci si persoane care au comis fapte minore, de-a dreptul puerile. Dupa ce, zilele trecute, va prezentam povestea unui detinut care, desi detine acte care-i dovedesc nevinovatia, a ajuns sa execute doi ani de puscarie pentru neplata pensiei alimentare timp de cinci luni, de asta data, un alt caz din inchisoarea braileana vine sa dovedeasca in ce fel se consuma actul de justitie la noi: o gravida a ajuns la puscarie, tot pentru neplata pensiei alimentare. Culmea, femeia a trait in acelasi sat cu baietelul pe care-l are din prima casnicie si, chiar daca n-a avut posibilitatea sa-i trimita lunar suma stabilita de instanta, i-a mai strecurat cite un ban si chiar a contribuit intr-o anumita masura la intretinerea lui.

"In ziua de Sf. Petru am vazut copilul, i-am dat 100.000 de lei sa mearga la bilci, dupa care a venit Politia si m-a arestat"

Are numai 29 de ani, este o femeie simpla de la tara, originara din comuna Viziru. Plinge si povesteste ca a ajuns la puscarie, alaturi de infractoare care au comis fapte cu violenta, prostitutie si proxenetism, fiindca nu a reusit sa munceasca destul incit sa-i trimita lunar cite 500.000 lei si fiului sau mai mare. Spune insa ca baiatul creste la citeva case de domiciliul sau, ca l-a vazut zilnic si ca, ori de cite ori a avut posibilitatea, i-a mai scapat cite un banut. In fata legii nu a contat, insa, acest fapt. N-a contat nici macar situatia in care se afla: este insarcinata in sase luni. A fost arestata pe 29 iunie, pe numele sau existind un mandat de executare a sase luni de inchisoare, pentru abandon familial, respectiv neplata timp de doi ani a pensiei pentru intretinerea copilului de 10 ani pe care-l are cu primul sot. G.C. s-a despartit de primul sot pe cind copilul avea patru ani. Baietelul - povesteste - are probleme de sanatate, iar dupa o spitalizare, tatal acestuia n-a mai primit-o acasa. Neavind posibilitati financiare nici macar pentru a se deplasa la procesul de divort, femeia a acceptat de nevoie ca micutul sa fie incredintat tatalui, mai ales ca acesta sta mai bine din punct de vedere material. O vreme, spune G.C., i-a trimis cite 500.000 lei lunar, prin posta, insa de vreo doi ani n-a mai putut: "M-am recasatorit, am un baietel de 6 ani si din a doua casatorie, iar acum sint din nou insarcinata. N-am avut posibilitatea, efectiv, sa-i trimit. I-am mai dat si eu cit am putut, fiindca sta la citeva case de mine. Chiar de Sf. Petru, copilul a venit la mine si i-am dat 100.000 de lei sa mearga la bilci, ca asa se face la noi, iar dupa aceea, dupa ce a plecat, a venit Politia si m-a arestat. Am inteles ca am fost condamnata mai intii la 3 luni de inchisoare cu suspendare, dupa care, fiindca tot nu i-am platit, m-au condamnat la sase luni. Nu, n-am mai fost la inchisoare. Cum sa fie aici? E greu!", ne-a spus, cu ochii scaldati in lacrimi, G.C. Zilele trecute, femeii i-a fost rau si cadrele au dus-o la cabinetul penitenciarului, insa de aici a fost trimisa la Maternitate, unde i s-au acordat ingrijiri primare si i s-a facut un ecograf: sarcina are 23 de saptamini, ceea ce inseamna ca peste alte doua - trei saptamini, cadrele inchisorii trebuie sa gaseasca solutii pentru ca femeia sa nu nasca in mediul privativ, aici nefiind conditii. Mai mult, cadrele nu-i pot asigura nici acum un regim special detinutei, nici de hrana, nici de ingrijire si spatiu de locuit. "Au vrut sa ma duca in Spitalul- Penitenciar Rahova, dar eu am refuzat, fiindca daca eu plec de la Braila, sotul nu mai ajunge pina la mine si nici nu-mi mai pot vedea copilul de sase ani pe care-l am acasa cu actualul sot. Nu avem posibilitati financiare, eu si sotul munceam in agricultura si cu ziua pentru a ne intretine, ca doar din acest motiv n-am avut de unde-i trimite cite 500.000 lei pe luna si baiatului mai mare ", a mai spus G.C. Detinuta a formulat, pina acum, doua cereri: una de gratiere, alta de suspendare a executarii pedepsei. La nici una dintre petitii nu a primit, pina acum, vreun raspuns.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro