Mergi la conţinutul principal

Gorbi, în libertate

După aproape 3 ani de puşcărie, timp în care l-a afectat cel mai mult depărtarea de familie, Dumitru Gîrbăcea a fost pus în libertate. Ieri, după prânz, fostul preşedinte al Consiliului Local al Tinerilor a ieşit din Penitenciarul Brăila după ce a obţinut liberarea condiţionată. A mers liniştit acasă, pentru a fi alături de copilul de 16 ani, soţie şi părinţi. Gorbi, aşa cum îl ştiu mulţi brăileni, a executat efectiv 2 ani şi 9 luni închisoare, a intrat în comisia de liberare condiţionată şi a obţinut avizul pozitiv. La sfârşitul lunii octombrie, instanţa a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Brăila. "Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Gîrbăcea Dumitru de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 423/2011 (sentinţa penală nr.368/2011) emis de Judecătoria Brăila", este soluţia instanţei.
Activităţile culturale şi comportamentul din spatele gratiilor l-au ajutat să obţină mai repede libertatea. Gorbi recunoaşte însă că a înşelat încrederea multor oameni şi are încă un sentiment de jenă.
"Am intrat în Comisia de Liberare Condiţionată, după executarea a două treimi din pedeapsă. Pentru activităţi socio-educative desfăşurate, comportament şi o bună conduită. Am efectuat 2 ani şi 9 luni închisoare, pe care i-am «împlinit» chiar astăzi (n.r. - ieri), în ziua eliberării. Şi am şi muncit în penitenciar, la 3 zile muncite este o zi câştig din pedeapsă. Am avut vreo 7 luni câştig. Copilul meu are 16 ani, îmi doream mult să îmi văd copilul, soţia, familia. Am înţeles din greşeala mea că nu mai este oportun să ies în evidenţă, cel puţin pentru un timp. Perioada pierdută aici (n.r. - în penitenciar) trebuie să o recuperez cu familia. Am o datorie morală, atât faţă de familie, cât şi faţă de societate. Chiar dacă am executat pedeapsa, am încă un sentiment de jenă faţă de societate, am înşelat încrederea multor oameni", ne-a declarat, ieri, Dumitru Gîrbăcea, imediat după ce a ieşit din penitenciar.
Reamintim că în perioada 2001 - 2004 el a fost preşedinte al Centrului de Consiliere şi Prevenire Antidrog Brăila, iar din anul 1997, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia şi a Consiliului Local al Tinerilor Brăila. În data de 13 decembrie 2011, pe numele lui s-a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea în baza sentinţei penale a Judecătoriei, rămasă definitivă la 9 decembrie 2011 prin decizia Curţii de Apel Galaţi. Dumitru Gîrbăcea s-a ales cu o condamnare de 5 ani.

Lansare de carte în Penitenciarul Brăila

În luna martie, Dumitru Gîrbăcea, care se afla în executarea pedepse privative de libertate la Penitenciarul Brăila, a lansat o carte menită să atragă atenţia celor care pică în patima drogurilor. "Povestirile din Infern" reprezintă o colecţie de 15 povestiri adaptate după întâmplări reale ale consumatorilor de droguri. Prin rândurile aşternute pe hârtie, autorul Gorbi încercă să tragă un semnal de alarmă şi să îi pună în gardă în special pe tineri, care ajung să consume droguri, în momente de cumpănă, ajungând în "Infern".
Printre invitaţi au fost şi deţinuţi din cadrul Penitenciarului Brăila, colegi de suferinţă cu Gorbi.
"Este o invitaţie să reflectăm, să ne gândim, totuşi, ce vrem să facem în viaţa asta, pentru ca rezultatul vieţii noastre să fie cu zâmbet. Ce este bun, sigur ne scoate în evidenţă", a spus Gorbi, cu ocazia lansării. El a ţinut să mărturisească atunci, în faţa tuturor, că egoismul a câştigat, în cazul lui, atunci când a comis infracţiunile pentru care a ajuns în spatele gratiilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro