Mergi la conţinutul principal

Gloria Buzau revine dupa doua decenii in Liga I

Editia de campionat 2006-2007 a fost cea mai disputata din ultimii ani. In ambele serii suspansul a tinut pina in ultima runda, abia dupa disputarea acesteia s-au cunoscut promovatele si o parte dintre echipele care de la toamna vor evolua intr-un esalon inferior.
In seria I in lupta pentru cele doua locuri care asigurau accederea pe prima scena a tarii au fost implicate sapte echipe si pe rind acestea au fost pe podium. Ca la o cursa atletica de viteza, primele care au trecut linia de sosire au fost Delta Tulcea si Gloria Buzau. Daca tulcenii aveau asigurat locul intii inca dupa etapa a 33-a, buzoienii lui Viorel Ion au mai avut de trecut un examen, cel din ultima runda cu Cetatea Suceava care venea in Cring cu un singur gind, sa cistige pentru a se mentine in Liga a II-a.
Cu noul actionar, Constantin Bucur in tribuna Gloria, sustinuta si de peste 15 000 de spectatori a cistigat la scor de forfait, 3-0 intilnirea cu moldovenii, si dupa doua decenii revine in Liga I.
Tot cu o victorie a incheiat sezonul si Delta Tulcea, 4-1 in deplasarea de la Modelu insa tulcenii nu au cum sa promoveze deoarece nu au obtinut licenta de club profesionist.
Astfel, conform regulamentului ramine in Liga I echipa clasata pe locul al 15-lea, Ceahlaul Piatra Neamt.
De altfel la Delta Tulcea au inceput modificari esentiale, antrenorul Constantin Gache se pare ca va prelua Farul Constanta si o data cu el va pleca probabil si o serie de jucatori.
Singura echipa care se pare ca se pregateste serios pentru sezonul urmator este FC Brasov. Gruparea de sub Timpa si-a asigurat deja serviciile unui conducator cu experienta, Dinu Gheorghe si a unui antrenor cu carte de vizita, Razvan Lucescu. Celelalte pretendente, Petrolul Ploiesti si Forex vor relua lupta pentru prima divizie, la fel poate si CS Otopeni daca isi va intineri lotul.

Cu mercenari galateni in lot, CF Braila nu si-a facut nici baremul

Inaintea ultimei etape a returului trei formatii erau deja retrogradate in cel de al treilea esalon, FC Snagov, Chimia Brazi si CF Braila si tot trei urmau sa sustina ultima lupta pentru a evita in extremis locul al 15-lea, cel care ducea in Liga a III-a si anume FCM Cimpina, Cetatea Suceava si FC Sacele.
Pina la urma toate calculele s-au dovedit a fi inutile deoarece Gloria a spulberat-o pe Cetatea Suceava si a trimis-o in cel de al treilea esalon.
Pentru ca nu si-a putut trimite in teren juniorii din propria pepiniera, CF Braila a apelat iar la o serie de fotbalisti galateni si a pierdut lamentabil si ultimul meci din Liga a II-a. Eroul partidei a fost fundasul Iulian Calin. El a marcat un gol superb in propria poarta si astfel FC Botosani a plecat cu toate punctele.
In felul acesta CF Braila a irosit si ultima sa sansa de a-si realiza baremul, pentru a nu intra cu penalizari in campionatul urmator astfel ca in editia 2007-2008 va pleca la drum cu un deficit de trei puncte.

Fotbalul brailean este in pragul colapsului

Cu toate ca vara trecuta se preconiza un reviriment si in
fotbalul brailean totul a ramas doar la nivelul declaratiilor, echipa fanion a orasului a retrogradat in Liga a III-a si dupa cum decurg
lucrurile se pare ca va ajunge in aceeasi situatie ca in anul 1998
cind a fost la un pas de Divizia D, corespondentul Ligii a IV-a de
acum.
Atunci salvatorul fotbalului brailean a fost investitorul turc Huseyin Tekinalp si multi inca isi mai reamintesc prin ce emotii a trecut Dacia Unirea la Constanta cind trebuia sa obtina un rezultat de egalitate si a reusit sa incheie partida in grafic, 1-1, pentru a se mentine in Divizia C. In sezonul urmator, gratie serviciilor unui antrenor tinar, dornic de afirmare, Mihai Ciobanu si a unui lot de jucatori foarte valorosi Dacia a revenit in Divizia B. In 2000 Braila avea din nou echipa in cel de al doilea esalon fotbalistic al tarii.
Politica folosita ulterior, aceea a obtinerii unor rezultate de moment s-a dovedit a fi falimentara. Pe la Dacia s-au perindat 19 antrenori, sute de jucatori, care insa nu au stat decit maximum un sezon.
Bugetele alocate de conducerea orasului au fost cheltuite fara discernamint de cei care s-au erijat in conducatori, centrul de copii si juniori a fost neglijat si iata, fotbalul brailean a ajuns in pragul colapsului.
CF Braila a retrogradat in Liga a III-a si de acum vor urma declaratii dintre cele mai pompoase. Clubului i-au fost alocate 7 sau 8 miliarde si cu siguranta va incepe lupta pentru ciolan. Probabil ca actuala conducere va fi destituita si vor reveni in prim plan alte figuri proeminente care au stat in umbra, putin marginalizate, dar care nu au parasit niciodata corabia cind a fost vorba de cheltuit banii publici.
Atita timp cit se va miza doar pe fondurile alocate de la bugetul local, la Braila nu va exista performanta in fotbal.
Rezolvarea poate veni doar de la unul sau mai multi investitori, carora sa le placa fotbalul si care sa alcatuiasca o echipa de conducere, care sa doreasca cu adevarat sa readuca fotbalul local la parametri de performanta.

Rezultatele inregistrate in etapa a 34-a:
Prefab Modelu - Delta Tulcea 1-4
Petrolul Ploiesti - Dunarea Galati 4-2
FC Snagov - FC Sacele 1-2
Sportul Studentesc - CS Otopeni 2-1
Chimia Brazi - Forex Brasov 2-1
Dunarea Giurgiu - FCM Cimpina 2-1
CF Braila - FC Botosani 1-2
FC Brasov - FCM Bacau 0-1
Gloria Buzau - Cetatea Suceava 3-0

Clasamentul la finalul campionatului 2006-2007:
1 Delta Tulcea 34 19 7 8 71-40 64
2 Gloria Buzau 34 18 8 8 56-38 62
3 Petrolul Ploiesti 34 17 8 9 54-37 59
4 Forex Brasov 34 17 5 12 45-28 56
5 FCM Bacau 34 17 9 8 39-21 52
6 Dunarea Galati 34 14 9 11 34-33 51
7 CS Otopeni 34 14 9 11 38-30 51
8 Sportul Studentesc 34 13 11 10 45-49 50
9 Dunarea Giurgiu 34 13 10 11 47-35 49
10 FC Brasov 34 12 11 11 48-38 47
11 FC Botosani 34 13 7 14 37-38 46
12 Prefab. Modelu 34 12 9 13 46-45 45
13 FC Sacele 34 11 10 13 34-43 43
14 FCM Cimpina 34 11 9 14 33-32 42
15 Cetatea Suceava 34 10 10 14 43-50 40
16 FC Snagov 34 8 5 21 29-75 29
17 Chimia Brazi 34 7 5 22 30-57 26
18 CF Braila 34 4 10 20 20-60 22

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro