Mergi la conţinutul principal

Giana ar face bine să plece definitiv în concediu fără plată

Ideea nu este rea, doar că ar trebui îmbunătăţită, ca să nu zic upgradată. Adică, mă gândesc eu cu mintea mea de milionar în lei vechi, d-na Pătraşcu ar face un lucru extraordinar dacă ar renunţa definitiv la leafa de vicepreşedinte CJ. Doar nu a ajuns să trăiască din 45 de milioane de lei, cât ia lunar pentru că vine să-l salute zilnic pe Bunea Stancu. Mă gândesc că, la valoarea dumneaei, 1.100 de euro înseamnă banii de coafor şi manichiură pe o lună de zile. Prin urmare, dată fiind anvergura crizei, d-na Pătraşcu poate sta, la o adică, netunsă, cu părul în toate direcţiile şi cu unghiile de un sfert de metru, că şi-aşa nu o alege nimeni.

De fapt, abia acum mi-am dat seama, ideal ar fi ca Giana Pătraşcu să nu mai vină deloc la serviciu. Sunt 130% sigur că nimeni nu-i va simţi lipsa, ba, mai mult, cred că treaba la CJ se va schimba în bine. D-na Pătraşcu ar putea astfel să se dedice în totalitate activităţii de partid democrat liberal, pentru a fi sigură ca la alegerile prezidenţiale din noiembrie îl va îngropa până la gât pe Traian Băsescu.

Din păcate, Giana Pătraşcu nu are astfel de porniri. Asemenea sacrificii sunt de neconceput pentru o tanti care a cunoscut adevărata împlinire financiară abia după ce a venit criza. Giana Pătraşcu va rămâne pe mai departe conectată la bugetul CJ Brăila, pe care, ca orice şef care se respectă, va încerca să-l transfere pe cardul propriu şi personal. E drept că aici trebuie să se consulte cu Bunea Stancu, dar nu cred că vor fi probleme la împărţitul caşcavalului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro