Mergi la conţinutul principal

General ucrainean: Rusia și-a lăsat trupe în Belarus după exercițiul Zapad-2017

Generalul ucrainean Viktor Mujenko, șeful Statului Major al armatei ucrainene, susține că mai mulți militari ruși au rămas în Belarus, luna aceasta, după exercițiul militar Zapad-2017.

 

„Am avut informații că au retras câteva unități din cele despre care oficial s-a spus că au contribuit cu 12.500 de militari, dintre care 3.000 erau ruși. Dar erau mult mai mulți acolo”, a declarat Viktor Mujenko, potrivit rferl.org.

Zapad-2017 s-a desfășurat în Belarus, în enclava Kaliningrad și în mai multe regiuni din nord-vestul Rusiei. 

Pentagonul a văzut, în aceste demonstrații militare de amploare, un plan ascuns al Moscovei de a-și întări bastionul strategic de la granița baltică a NATO.

Exercițiile Zapad-2017 „sunt destinate să ne provoace pentru a ne testa apărarea și de aceea trebuie să fim puternici”, declara ministrul apărării britanic Michael Fallon, exprimându-și îngrijorarea față de o „Rusie din ce în ce mai agresivă”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro