Mergi la conţinutul principal

Gazzetta dello Sport: Ianis Hagi va fi păstrat în lotul echipei mari a Fiorentinei

Paulo Sousa, antrenorul echipei italiene AC Fiorentina, a decis ca Ianis Hagi, tânărul fotbalist transferat de la FC Viitorul în această vară, să fie păstrat în lotul echipei mari a clubului, iar acesta a făcut deplasarea în cantonamentul din Austria, conform Gazzetta dello Sport.

Ianis Hagi a impresionat în primele sale meciuri la Fiorentina, tânărul mijlocaş oferind trei pase de gol în primele trei amicale, dar apoi a avut o discuţie mai aprinsă cu Paulo Sousa. Presa italiană nota în urmă cu aproape două săptămâni că tehnicianul grupării din Firenze a fost extrem de nemulţumit de modul în care s-a prezentat românul la un antrenament şi se punea în discuţie chiar împrumutul jucătorului la o altă formaţie.

Gazzetta dello Sport informează că tensiunile dintre cei doi au dispărut, iar Hagi jr. l-a convins pe Sousa că merită să fie păstrat în lotul Fiorentinei. Astfel, Ianis a fost inclus de tehnicianul lusitan în lotul echipei ce a făcut deplasarea în cantonamentul din Austria.

Ianis Hagi a semnat în această vară cu Fiorentina un contract valabil pe cinci sezoane. Italienii ar fi plătit 800.000 de euro în schimbul jucătorului în vârstă de 17 ani, iar Viitorul mai poate încasa anumite sume de bani în funcţie de performanţele fotbalistului la noua echipă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro