Mergi la conţinutul principal

Gazdele au câştigat amicalul la scor de forfait

Patru minute mai târziu, în aceeaşi fază, Tudor a ratat de două ori deschiderea scorului. Lansat de Badea, jucătorul venit de la Rocar a şutat prima dată pe centrul porţii, portarul oaspeţilor a respins imprecis, mingea a circulat apoi pe traseul Bucă, Badea, Tudor şi ultimul, din întoarcere a şutat razant cu bara din stânga a porţii lui Ignătescu.

FCM Bacău a irosit o singură ocazie de a marca în această repriză, în minutul 8, când Fonseca a trimis mingea foarte tare pe spaţiul porţii şi Mitrea a reţinut-o în doi timpi din faţa lui Botezatu.

Prima repriză a fost însă dominată categoric de gazde şi acest lucru s-a reflectat şi pe tabela de marcaj la finalul primei reprize.
După o nouă dublă dublă ratare, Bucă - Bosoi, a venit minutul 31, când, după o periodă de dominare autoritară, brăilenii au obţinut o lovitură de colţ, Stăncioiu a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Şerban şi mingea s-a scurs pe sub transversală în plasă.
După alte patru minute, Nelu Bucă a luat o acţiune pe cont propriu, şi-a depăşit adversarul direct, a trecut mingea şi pe lângă portarul Ignătescu şi a marcat cel mai spectaculos gol al partidei.
Ultimul gol al amicalului a fost, practic, un autogol imparabil al lui Adăscăliţei, după o lovitură liberă executată de Stăncioiu.

06ami1Remiză între rezervele celor două formaţii

Imediat după reluarea jocului Vasile Darie a început să facă modificări în echipă şi în aceste condiţii, prima ocazie de poartă s-a derulat abia în minutul 67 şi l-a avut în prim plan pe nigerianul Emmanuel Ndigwe, care a şutat plasat de la 18 m, însă portarul FCM-ului a deviat mingea în corner.
La faza imediat următoare a fost rândul lui Pascu să-i încerce vigilenţa lui Ignătescu, însă şi de această dată tabela a continuat să arate scorul înregistrat în prima rezriză.
CF Brăila a continuat să-şi domine adversara, însă a fost o dominare sterilă pentru că Mândroasa s-a încăpăţânat să dribleze la infinit de fiecare data când a intrat în posesia mingei şi mereu a fost blocat de apărătorii adverşi.
Oaspeţii, care nu au contat deloc în atac, nici în această parte a meciului au scăpat cu faţa curată cu zece minute înainte de finalul partidei când Pascu a trimis mingea în transversală după o pasă foarte bună a lui Ndigwe.
Se pare că nigerianul a convins conducerea echipei brăilene că merită să fie cooptat în lotul CF-ului şi cum şi-a rezolvat deja situaţia contractuală cu echipa din Târgovişte este posibil ca în această săptămână să fie legitimat la gruparea pregătită de Vasile Darie.

CF Brăila: Mitrea - Bosoi, Şerban, Gurguiatu, Necoară - Drăguş, Stăncioiu, Badea, Tudor - Bucă, Iosofache.
În repriza a doua au mai evoluat Botaş, V. Nicolae, Pânzaru, Lupu, Pascu, Costache, Bălan, Olenic, Mândroasa, Stănciulescu, Ndigwe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro