Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: UPDATE 17.30: Tânăr de 18 ani, strivit de cărămizi. Încă un colţ al clădirii s-a prăbuşit

UPDATE 17.30: Autorităţile sosite la faţa locului au solicitat intervenţia imediată a lucrătorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), pentru a demola zidul, întrucât e clar că acesta prezintă pericol public. Numai că, în timp ce toţi cei prezenţi - autorităţi, locatari din zonă şi ziarişti - aşteptau sosirea ISU, un alt colţ al clădirii s-a prăbuşit.

Perete prăbuşit în «Progresul». Un tânăr de 18 ani, strivit de cărămizi

Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, după ce a fost strivit de un perete de cărămidă. Acesta s-ar fi dus la furat de cărămizi, în zona unei clădiri dezafectate din spatele fostei cantine Progresul. Ar fi fost însoţit de mai mulţi tineri şi, în timp ce încercau să scoată cărămizile, un perete s-a prăbuşit. Nu se ştie a cui este clădirea, cert este că reprezintă un pericol pentru cei care locuiesc în zonă, întrucât stă să cadă. Tânărul de 18 ani a ajuns la spital, fiind preluat de ambulanţă. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro