Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO. GALERIE VIDEO. LiL Motion Dance School: Emoție, talent, spectacol și sucuri de 1.954 lei

Vineri seară, elevii de la „LiL Motion Dance School" au susținut un spectacol pe cinste. Au „rupt" scena de dans, au făcut senzație cu pași street-dance, au obosit, dar nu s-au lăsat. Și asta pentru că show-ul lor a avut un scop caritabil: strângerea de fonduri pentru Cristian Filip. La final, donațiile au fost în valoare de 1.954 lei.
De la cei mai mici la cei mai mari, de la începători la profesioniști, toți copiii de la „LiL Motion" au încins scena din sala în care se antrenează, din clădirea fostei fabrici de covoare. Timp de 60 de minute, au fost în centrul atenției, încântându-i pe spectatori. Au dansat din tot sufletul, cu gândul la colegul lor de generație. S-au străduit ca spectacolul să fie perfect, pentru ca cei prezenți în sală să doneze cât mai mulți bani.
Pe scenă au evoluat trupele „LiL Style", „Noisy LiL" și „New LiL", care au prezentat dansuri cu care au adus multe diplome și trofee la Brăila. Acestora, li s-au adăugat trupele începătoare „MiniLiL" și „Just LiL", dar și „MiniLiL Family" și „LiL Family". Au fost trei dansuri în spiritul Crăciunului, iar, la final, cu o coregrafie de excepție, realizată pe coloana sonoră a melodiei „People help people", elevii școlii de dans au impresionat până la lacrimi publicul. Coregrafia a fost creată special de Liliana Stan pentru Cristian Filip.
La final, copii din Formația „Pandelașul", invitați de onoare ai evenimentului, au susținut un program de dansuri populare de aproximativ 10 minute. Micuții, două fetițe și doi băieți, au încins niște sârbe și hore de au stârnit aplauzele publicului.
La plecare, oamenii prezenți au făcut donații, iar în urna amplasată în sală s-au strâns 1.954 lei! Mulțumim LiL Motion Dance School! Mulțumim Liliana Stan! Ați fost minunați în această seară! O adâncă plecăciune în fața voastră, copii și a talentului vostru! Ne înclinăm!

Mai jos, vă prezentăm momente din cadrul show-ului:

VIDEO 1: Dans dedicat lui Cristian Filip. Publicul a izbucnit în lacrimi! Coregrafie - Liliana Stan:

 

VIDEO 2: Momente emoționante. Un „altfel" de dans al elevilor de la LiL Motion Dance School

 

VIDEO 3: Dansul care le-a adus multe premii elevilor de la LiL Motion Dance School

 

Vom reveni cu filmuleţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro