Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Amintiri dureroase. Eroii brăileni de la Revoluția din '89, comemorați în Piața Indepedenței

* victimele din decembrie 1989 au fost comemorate și la Brăila, pe platoul din fața Primăriei, ce poartă numele Piața Indepedenței, în memoria acestora * un sobor de preoți a oficiat serviciul religios, în prezența rudelor celor decedați în urmă cu 28 ani * manifestările s-au încheiat cu depunerea coroanelor de flori la Troiță și cu defilarea Gărzii de Onoare și a Muzicii Militare

 

Rudele brăilenilor uciși în timpul evenimentelor din decembrie 1989 au participat, vineri, la ceremonia organizată de autoritățile locale, pe platoul din Piața Independenței, unde au făcut un mic parastas, ca în fiecare an, în memoria celor dragi pierduți în acele momente de cumpănă. Ceremonialul militar dedicat eroilor martiri a început cu semnalul trompetului și a continuat cu marșul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă, trecerea în revistă a gărzii de onoare și intonarea Imnului de Stat al României.

A urmat apoi serviciul religios, oficiat de un sobor de preoți, iar rudele celor decedați în timpul revoluției, au adus colivă, colaci și vin, pentru pomenire.

La manifestări au fost prezente toate oficialitățile județului - prefectul George Paladi, subprefectul Marius Țiripa, președintele Consiliului Județean Francisk Chiriac, vicepreședinții CJ, precum și primarul Marian Dragomir și viceprimarii Alexandru Jantea Crican și Doinița Ciocan. Au mai fost prezenți și persoane din scena politică brăileană. Atât prefectul George Paladi, cât și un reprezentant al asociației de revoluționari au vorbit despre sacrificiul celor care au făcut posibilă înlăturarea dictaturii comuniste. Ulterior mai multe instituții brăilene au depus coroane de flori la Troița Eroilor Revoluției, pe fundalul intonării „Imnului Eroilor”. Acestea sunt: Primăria Municipiului Brăila, Consiuliul Județean Brăila, Instituția Prefectului Brăila, Garnizoana Brăila - IJJ, IPJ, ISU, DJI, OJ, TS,SPF, dar și asociațiile de revoluționari.

Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și a Muzicii Militare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro