Mergi la conţinutul principal

FRF nu e interesata de Tarau, ci de contractul pentru turneul in SUA

Federatia Romana de Fotbal (FRF) nu este interesata de problemele juridice ale lui Adrian Tarau, ci de contractul prin care firma la care acesta este co-actionar organizeaza turneul in SUA al echipei nationale de fotbal, a dclarat, marti, agentiei MEDIAFAX, directorul general al FRF, Ionut Lupescu.
"Nu e problema mea daca Tarau este urmarit penal sau nu. Si oricum, ambasada din Romania a anuntat ca este dat in urmarire prin Interpol, dar stie unde sa-l gaseasca pe Tarau. Atunci, de ce nu-l aresteaza, daca este ceva adevarat in aceste acuzatii?", a spus Lupescu.
Adrian Tarau - arestat, la un moment dat, pentru contrabanda cu combustibil, eliberat si plecat din tara de trei ani - detine jumatate din actiunile firmei Universal Soccer Association, care va organiza, in mai, turneul din Statele Unite al echipei nationale de fotbal a Romaniei, a declarat, luni seara, pentru MEDIAFAX, Silviu Prigoana, implicat in pregatirea turneului.
Silviu Prigoana este partener de afaceri cu Adrian Tarau in cadrul unei firme imobiliare cu sediul la Chicago, cei doi infiintind, in 2004, si societatea Universal Soccer Association, specializata in organizarea competitiilor sportive.
"Cazierul lui Tarau este curat, el nu e urmarit in acest moment in nici un dosar, nu este dat in urmarire, nu are consemn la frontiera, deci nu este infractor. Cine spune ca Adrian Tarau este un infractor, trebuie s-o probeze", a spus Prigoana.
Prigoana a precizat ca semnarea contractului cu Federatia Romana de Fotbal pentru organizarea celor trei meciuri ale nationalei indeplineste conditiile legale, firma sa urmind sa suporte integral cheltuielile de cazare si transport.
Echipa nationala de fotbal a Romaniei va sustine, in perioada 21-28 mai 2006, un turneu de trei meciuri in Statele Unite ale Americii. Echipa antrenata de Victor Piturca va juca pe 23 mai cu Uruguay, la Los Angeles, si pe 26 si 27 mai cu reprezentativele Irlandei de Nord si ale Columbiei la Chicago. In urma acestui turneu FRF va incasa cel putin 350.000 de dolari.
FRF este obligata ca, in turneul pe care nationala de fotbal a Romaniei il va efectua in luna mai in SUA, sa asigure prezenta jucatorilor Adrian Mutu, Cristian Chivu, Bogdan Lobont, Mirel Radoi si Dorinel Munteanu. Fostii sportivi Gheorghe Hagi, Ilie Nastase si Nadia Comaneci vor fi invitati, de catre organizatorii turneului, la cele trei meciuri. De asemenea, organizatorii turneului au anuntat ca 4.000 de bilete sint disponibile pentru suporterii din Europa care doresc sa fie prezenti la meciurile din SUA. Toate meciurile pe care Romania le va disputa in turneul american sint date oficiale in calendarul FIFA. Un grup de manelisti romani va insoti selectionata Romaniei la toate cele trei meciuri pe care aceasta le va sustine in Statele Unite.
Turneul din Statele Unite a dus la comprimarea partidelor din cadrul Diviziei A, nefiind benefic nici pentru programul tricolorilor din preliminariile Campionatui European-2008.
Adrian Tarau, fiul ex-prefectului PSD de Bihor, a fost acuzat si arestat in 20 aprilie 2001, intr-o vineri, pentru operatiunea de contrabanda cu produse petroliere si spalare de bani. Dupa doua zile de la arestare, Adrian Tarau a fost eliberat.
La acel moment, referindu-se la cazul Tarau, premierul de la acea vreme, Adrian Nastase, declara ca nu crede in arestarile de "vineri seara".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro