Mergi la conţinutul principal

Fotbal, sex şi răzbunare

De câteva zile, lumea fotbalului românesc este zguduită de un scandal de proporţii, cu conotaţii sexuale, în care protagonistă este soţia lui Sorin Ghionea, căpitanul echipei Steaua Bucureşti. Soţia căpitanului stelist, Roxana Ghionea, brăileancă de loc, spune că este ţinta unui şantaj murdar pus la cale de fostul iubit. Soţul ei, Sorin Ghionea, o susţine, explicând şi el că este vorba despre o răzbunare. În ambele situaţii cel acuzat este fostul procuror Daniel Radu, şi el brăilean.

Familia Roxanei Ghionea este revoltată de faptul că fostul procuror a făcut public filmul în care întreţinea raporturi sexuale cu Roxana. Mai mult, într-un interviu acordat unui ziar central, Viorica Gioroc, mama Roxanei Ghionea, a considerat ca incalificabil gestul fostului prieten al fiicei sale. "Omul ăsta este o pacoste. Eu de când l-am văzut prima oară i-am spus Roxanei că nu e de el. Se cunosc de mult. Au fost şapte ani împreună, iar în ultimul an al relaţiei s-au mutat într-un apartament din blocul Romarta, de lângă Primăria Brăila. Eu nu am fost niciodată acolo, pentru că nu am vrut să mă bag între ei. Dar el ajunsese rău. Plecase din procuratură şi era vai de el. Şi fata mea, vorba aia, e cu şcoală, are ASE-ul şi masteratul în marketing. Am impresia că omul ăsta e obsedat de Roxana. La scurt timp după ce s-au despărţit, l-a trimis pe tatăl lui la uşa mea să mă roage să o conving pe fată să se împace cu el. Nu a suportat că Roxana este cu Sorin şi că şi-a găsit un aşa băiat minunat. A început să ameninţe că o distruge. Dar este sub demnitatea umană ceea ce a făcut acest bărbat unei femei", a declarat ziarului Click, mama Roxanei Ghionea.

"Numai un frustrat putea să-i facă aşa ceva unei femei"

Rudă prin alianţă cu Roxana Ghionea, jurnalistul Marian Covache este convins că autorul clipului nu poate fi altul decât fostul iubit al acesteia, un individ cu care actuala soţie a lui Sorin Ghionea a avut o relaţie de şapte ani. "Am mai spus-o şi repet: numai un frustrat putea să-i facă aşa ceva unei femei. Acest individ, pentru că numai om nu i se poate spune, fost procuror, a ameninţat-o de mai multe ori pe Roxana. După câte îmi amintesc cred că şi în ziua nunţii i-a trimis un SMS, în care îi spunea să se întoarcă la el, pentru că altfel se va răzbuna", ne-a declarat Marian Covache.
Sursa citată continuă însă să creadă că actuala soţie a fotbalistului stelist nu a fost implicată în nicio scenă a filmelor pentru adulţi.
"Am cunoscut-o foarte bine pe Roxana şi îmi vine greu să cred că s-a dedat la astfel de acte necugetate. Cu toate că a fost curtată de mulţi, ea s-a ţinut departe de unele miraje ale tinereţii. Şi mai ştiu că ea, ca formator de opinie, pentru că a lucrat mai bine de un an şi jumătate în presă, a combătut astfel de practici", a mai adăugat Marian Covache.
Roxana Ghionea este căsătorită de doi ani cu căpitanul echipei de fotbal Steaua Bucureşti. Cei doi au un băieţel în vârstă de opt luni. Ieri după amiază, la Antena 1, în timpul emisiunii "Acces Direct", Daniel Radu a susţinut că n-are niciun amestec în cele întâmplate, deşi nu a ratat momentul să facă nişte dezvăluiri intime, care dacă ar fi adevărate, ar discredita-o pe actuala soţie a lui Ghionea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro