Mergi la conţinutul principal

Fotbal Liga a V-a. Suporter Club Brăila a realizat scorul etapei a 25-a

• echipa brăileană a câștigat cu 9-1 partida cu “lanterna roșie” a Seriei I, Șoimii Tudor Vladimirescu • AFC Urleasca și Viitorul Galbenu continuă cursa spre titlurile județene

 

Campionatul Ligii a V-a se apropie de final, iar partidele sunt din ce în ce mai echilibrate. Au existat și excepții. Suporter Club Brăila a realizat scorul etapei, 9-1, cu “lanterna roșie” a Seriei I, Șoimii Tudor Vladimirescu. Echipa brăileană și-a respectat blazonul, nu a lăsat ștacheta jos și a înscris de nouă ori, dar a mai irosit câteva mari ocazii. Ceea ce a ieșit în evidență la acest meci a fost că 4 dintre cele 9 reușite ale celor de la Suporter Club au fost realizate de jucători cu vârste până în 18 ani. Iar cel care s-a remarcat și în acest meci a fost Alexandru Aurică, jucător care a trecut și pe la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi, care a realizat o “dublă”. Formația pregătită de Dragoș Trofin este în creștere valorică și, dacă se va menține pe acest drum ascendent, poate încheia campionatul în apropierea podiumului.

Liderul Seriei I, AFC Urleasca, a câștigat cu 7-0 la Spicul Râmnicelu.

Derby-ul Seriei a II-a, Viitorul Galbenu - Voința Surdila Găiseanca, s-a încheiat cu victoria 3-1 a liderului acestei grupe.

Podiumul în Seria I: 1. AFC Urleasca II 70 puncte, 2. Victoria Traian II 56 puncte, 3. Stanriz Stăncuța 44 puncte.

Podiumul în Seria a II-a: 1. Viitorul Galbenu 63 puncte, 2. Voința Făurei Sat 53 puncte, 3. AS Jirlău 49 puncte.

 

Rezultatele și marcatorii etapei a 5-a:

Seria I:

Voința Plopu - Siretul Vădeni 3-2

Predescu (min. 42, 84), Dinu (min. 90) / Dumitru (min. 48, 62)

Spicul Râmnicelu - AFC Urleasca II 0-7

Popescu (min. 10, 67), A. Spătaru (min. 53), Ciocan (min. 54, 82), A. Coman (min. 80), Lipan (min. 87)

Dunărea Gropeni - Stanriz Stăncuța 1-2

Dicianu (min. 30) / Ceapă (min. 6), Banciu (min. 66)

Romgal Romanu - Gloria Movila Miresii 3-0 neprezentare

Dacia Bertești - Dinamo Măxineni 3-1

G. Capbun (min. 17), Constantin (min. 70, 90) / Coman (min. 83)

ACS Comunal Cazasu II - Victoria Traian II 5-3

Gorgovan (min. 28, 69, 90), Câșu (min. 34), Niță (min. 76) / Matei (min. 15 – autogol), Cojocaru (min. 29), Tănăsuică (min. 75)

Suporter Club Brăila – Șoimii Tudor Vladimirescu 9-1

Fătu (min. 8), Colgiu (min. 20), Băutu (min. 25), Stan (min. 34), Bălănică (min. 57, 62), Grama (min. 72), Aurică (min. 15, 90) / Buzea (min. 75)

Dunarea Tichilești - Tractorul Viziru 2-2

Datcu (min. 31, 41) / Vizireanu (min. 6), Iacob (min. 89).

 

Seria a II-a:

Local Mircea Vodă - ACS Bordei Verde 4-4

Fuior (min. 15, 90), Bălan (min. 50), Cazacu (min. 70) / Moisoiu (min. 7), Gherghișan (min. 9), Petcu (min. 26), Dumitru (min. 53)

AS Jirlău - AS Ulmu 5-3

Pescaru (min. 12), Mocanu (min. 16), Dunose (min. 49), D. Bulancea (min. 57), M. Bulancea (min. 94) / Săbăduș (min. 73), Toma (min. 81), Codârlă (min. 91)

Voința Bărăganul - Comagrim Dudești 2-0

Dulă (min. 22), Leșu (min. 25)

Viitorul Galbenu - Voința Surdila Găiseanca 3-1

Androne (min. 22, 93), Grozea (min. 56) / Sterian (min. 82)

Viitorul Însurăței - Unirea Grădiștea 2-2

Săcuiu (min. 87), Mucea (min. 89) / Sofron (min. 38), Lăcătuș (min. 67)

Viitorul Șuțești II - Voința Racovița 5-3

Orzan (min. 2), Coman (min. 15), Bunea (min. 16, 20), Mutei (min. 54) / R. Spătaru (min.13), Cîșu (min. 52), Jincă (min. 64)

Spicul Zăvoaia - Voința Făurei Sat 2-6

Neacșu (min. 16), Bercu (min. 27) / Mocanu (min. 25), Dumitru (min. 44), C. Ion (min. 61), Bunea (min. 72), Codreanu (min. 83), Văceanu (min. 89).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro