Mergi la conţinutul principal

Fostul judecător Ionel Marius Calciu a încetat din viaţă

• acesta se pensionase din anul 2005, după 37 de ani de activitate în magistratură • între anii 1986-1990, a fost preşedintele Judecătoriei Brăila

 

Tristeţe în colectivul Tribunalului Brăila. Fostul judecător Ionel Marius Calciu a părăsit această lume, joi, la vârsta de 74 de ani. Peste câteva zile, ar fi împlinit 75 de ani. Calciu se pensionase în anul 2005, după o carieră în magistratură de 37 de ani.

Fostul judecător, născut pe 23 mai 1944, în judeţul Caraş-Severin, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în anul 1968. Imediat după absolvire, timp de două luni şi-a desfăşurat activitatea în cadrul “Iprofil” din Vaslui, iar din 11 noiembrie 1968 a îmbrăcat roba de judecător la Judecătoria Vaslui. Pe 1 iulie 1974, a venit ca judecător la Judecătoria Brăila, iar între anii 1983-1986 a fost vicepreşedinte al Judecătoriei brăilene. Din 1986 şi până în 1990 a condus Judecătoria Brăila. În următorii patru ani a rămas judecător în cadrul aceleiaşi instanţe, până când, la data de 1 ianuarie 1994 a devenit judecător financiar la Colegiul Jurisdicţional Brăila. Din 1999 şi până în 2003, a condus acest Colegiu, iar de la 1 decembrie 2003 a fost judecător în cadrul Tribunalului Brăila. În anul 2005 s-a pensionat.

Vestea că fostul judecător Calciu a încetat din viaţă a întristat colectivul Tribunalului Brăila, care este alături de familia îndurerată. Foştii colegi şi-l amintesc pe Ionel Calciu ca pe un profesionist desăvârşit în domeniul juridic.

Condoleanţe!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro