Mergi la conţinutul principal

Fost spion rus în Estonia, deconspirat

Agentul Uno Puusepp a activat în cadrul serviciului de securitate din Estonia (KaPo), oferind Moscovei informaţii, în special, despre proiectele agenţiei americane de informaţii NSA.
El a fost membru al KGB în anii 1970, iar după destrămarea Uniunii Sovietice a devenit angajat al serviciului eston de securitate, colaborând intens cu FSB. În urmă cu trei ani, el şi-a prezentat demisia din funcţia pe care o deţinea la KaPo şi s-a stabilit la Moscova.
"În decursul celor 20 de ani, FSB a reuşit să împiedice interceptarea comunicaţiilor Ambasadei ruse de la Tallinn de către serviciile americane şi a reţinut mai mulţi agenţi străini", a declarat Puusepp, într-un interviu difuzat duminică de postul rus NTV.
"M-am obişnuit cu riscul permanent. Nici familia nu ştia cu ce mă ocupam", a adăugat fostul agent rus.
El a declarat că Agenţia Centrală de Informaţii din Statele Unite (CIA) controlează activitatea KaPo şi recrutează cetăţeni ruşi, care sunt "şantajaţi dacă refuză să colaboreze".
"KaPo va lansa o anchetă pentru a verifica veridicitatea afirmaţiilor lui Uno Puusepp, care ar putea fi inculpat pentru trădare de patrie", a anunţat un purtător de cuvânt al serviciului eston de securitate, citat de ziarul Postimees.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro