Mergi la conţinutul principal

Fler de polițist și în timpul liber. Copil de 13 ani care furase un autoturism, oprit la timp

* Marius, un polițist din cadrul Biroului Ordine Publică și-a alertat colegii, iar agenții deplasați la fața locului au stabilit că este vorba de un minor care fugise dintr-un centru de plasament * băiatul, dornic de o plimbare, a căutat și a găsit un autoturism cu portierele deschise, iar cu iscusință a reușit să o pornească fără a avea cheie

 

 

 

Un copil fugit dintr-un centru de plasament a pornit o mașină, pe care a găsit-o cu portierele deschise, apoi a făcut o plimbare. Un polițist aflat în timpul liber l-a observat pe copil la volan și și-a anunțat colegii.

După cum au transmis polițiștii din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, colegul lor Marius se afla în timpul liber, însă flerul său nu a ținut cont de orele de program! Astfel, o seară de plimbare aparent liniștită a colegului polițist prin oraș s-a transformat într-o misiune. ”Mai exact, miercuri, la ora 22:20, pe Șoseaua Buzăului din municipiu, Marius, polițist în cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică, a observat un copil la volanul unui autoturism, motiv pentru care a circulat în spatele acestuia, timp în care și-a anunțat colegii aflați în serviciu pentru a interveni cât mai repede. În acest timp, copilul și-a continuat deplasarea, fiind identificat de polițiști pe Calea Călărașilor la intersecție cu Bulevardul Dorobanților. Aceștia au stabilit că este vorba de un minor, în vârstă de 13 ani, ce fugise dintr-un centru de plasament”, au transmis polițiștii.

Se mai explică faptul că surpriza polițiștilor a fost și mai mare atunci când au stabilit faptul că baiatul, dornic de o plimbare, a căutat și a găsit un autoturism cu portierele deschise, iar cu iscusință a reușit să o pornească fără a avea cheie. ”Ce a urmat, a fost o plimbare de scurtă durată, care, datorită atenției manifestată de colegul nostru, s-a sfârșit înainte producerea unui eveniment rutier ce se putea transforma într-o tragedie. Pe această cale dar și în contextul Zilei Poliției Române ce urmează, îi mulțumim colegului nostru pentru spiritul civic de care a dat dovadă. Suntem mereu în slujba cetățenilor și avem nevoie de astfel de exemple atât în rândul polițiștilor cât și în comunitate!”, este mesajul reprezentanților IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro