Mergi la conţinutul principal

Fitch Ratings va declara Grecia în incapacitate parţială de plată

Potrivit Fitch Ratings, acordul la care au ajuns joi liderii europeni în privinţa Greciei şi care implică sprijin din partea Fondului Monetar Internaţional, este un pas important pentru asigurarea stabilităţii financiare a zonei euro.
Decizia de a furniza un nou împrumut de 109 miliarde euro pentru Grecia în condiţiile unor dobânzi reduse şi extinderea perioadei de rambursare vor contribui, de asemenea, la stabilitatea din regiune, potrivit agenţiei de evaluare financiară.
Institutul pentru Finanţe Internaţionale a estimat că termenii acordului la care s-a ajuns în cursul summitului de urgenţă al celor 17 ţări din zona euro implică o pierdere de 20% a valorii actuale pentru bănci şi alţi deţinători ai datoriilor guvernamentale greceşti.
Băncile şi alţi investitori privaţi vor contribui cu 37 de miliarde de euro la noul pachet de salvare destinat Greciei.
Implicarea unor creditori comerciali în acordarea de asistenţă Greciei a fost unul dintre cele mai spinoase subiecte ale discuţiilor.
Franţa şi Banca Centrală Europeană erau împotrivă, temându-se că ar putea genera o criză bancară la nivel european, ar putea împinge Spania şi posibil Italia în prăpastie şi chiar ar pune în pericol solvenţa înseşi BCE. Germania insista însă ca sectorul privat să preia o parte din responsabilitate. "Grecia este un caz special", a pledat cancelarul Angela Merkel, citată de BBC News.
Un alt argument împotriva implicării unor creditori non-guvernamentali a fost acela că orice mişcare ce ar permite ţării o rambursare în condiţii mai blânde va fi văzută de agenţiile de rating ca o recunoaştere tacită a faptului că Grecia nu-şi poate susţine împrumuturile, ceea ce ar pune-o într-o situaţie de "incapacitate parţială de plată". Această situaţie ar limita capacitatea anumitor instituţii, inclusiv BCE, de a continua să împrumute bani Greciei, pentru că aşa îi impun propriile sale reguli.
Premierul elen, Georgios Papandreou, a salutat înţelegerea la care au ajuns liderii UE. "Avem acum un program şi un pachet de decizii ce creează o administrare sustenabilă a îndatorării Greciei. Iar în final, va însemna, desigur, nu numai finanţarea unui program, dar şi uşurarea unei poveri ce apăsa asupra poporului grec", a comentat Papandreou.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a dat asigurări că sectorul privat nu se va implica şi în Irlanda şi Portugalia, însă aceste ţări ar putea beneficia de pe urma reducerii ratei dobânzii.
Profesorul Nouriel Roubini, de la Stern School of Business, cel care a prezis actuala criză, a declarat că deşi la summit s-a spus că restructurarea datoriei Greciei este un caz excepţional, "peste un an, Portugalia şi Irlanda vor necesita aceleaşi facilităţii".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro