Finanţare cutremurătoare

Evident, de fiecare dată se ajunge la concluzia că, în ultimii ani, nu s-a făcut nimic la capitolul consolidare a imobilelor cu risc seismic. Motivul e acelaşi dintotdeauna: nu sunt bani. Nu sunt bani nici pentru consolidări, dar uite că nu sunt bani nici măcar pentru expertize, din moment ce majoritatea clădirilor din municipiu au fost evaluate mai mult "ochiometric", lucru pe care îl poate face oricine care-şi aruncă o privire asupra unui imobil. Partea mai ciudată este că nici măcar pe proprietarii respectivelor imobile nu-i interesează prea mult reabilitarea clădirilor în care locuiesc, mai ales că banii ar trebui să-i dea din propriul buzunar. N-au reuşit asociaţiile respective să facă nici măcar documentaţia necesară în vederea expertizării, darămite să strângă bani pentru o reabilitare completă a clădirii! Probabil că nici măcar nu există interesul efectuării unei expertize, care să pună o bulină roşie pe blocul în cauză şi care ar duce la scăderea dramatică a valorii apartamentelor deţinute de proprietari.
Pe de altă parte, dacă ar fi vrut cu adevărat, statul ar fi putut găsi bani pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic. La urma urmei, a cheltuit o grămadă pentru fel de fel de prostii mai mult sau mai puţin inutile. Pe de altă parte, dacă nici proprietarii nu se implică în vreun fel în reabilitarea clădirilor, de ce s-ar omorî autorităţile să consolideze nişte imobile? În definitiv, nu este corectă nici abordarea potrivit căreia statul ar trebui să reabiliteze blocurile, dar proprietarii de case să fie lăsaţi să se descurce singuri. În ambele cazuri vorbim de proprietăţi private, pentru care ar trebui să investească doar proprietarul. Statul ar putea da o mână de ajutor, prin acordarea unor facilităţi, dar este clar că, atunci când e vorba de o asociaţie de proprietari, nu se va realiza niciodată un consens general, care să ducă la o mobilizare totală în sensul reabilitării clădirii.
Statul ar trebui să fie preocupat mai ales ca imobilele în care funcţionează instituţiile sale ori cele publice să fie în primul rând consolidate - şi în special spitalele, şcolile, grădiniţele. În rest, problema principală ar trebui să fie a proprietarului. În mod normal, fiecare ar fi trebuit să ştie ce apartament cumpără - din ce este construit, când este construit, care este starea tehnică a imobilului, verificată chiar şi "ochiometric" şi tot aşa. La cumpărare, fiecare şi-a asumat şi nişte riscuri, de care a fost mai mult sau mai puţin conştient şi în funcţie de care apartamentul achiziţionat a avut un preţ mai mic sau mai mare. Şi apropo, oare câţi brăileni şi-au făcut măcar o asigurare pentru locuinţă?