Mergi la conţinutul principal

Federaţia "Spiru Haret" a pichetat Ministerul Educaţiei

Peste 100 de reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor din învăţământ "Spiru Haret", din care face parte şi Sindicatul Învăţământ Brăila, au pichetat azi sediul Ministerului Educaţiei. Ei au protestat astfel faţă de măsurile legislative luate de Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare, adică reducerea a 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar şi reducerea unor prime pentru cadrele didactice. Brăila a fost şi ea reprezentată la pichetare de o echipă de salariaţi condusă de vicepreşedintele SIB, prof. Radu Popescu.

Numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat va scădea, în 2010, cu 15.000, de la 321.677 în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicate pe 29 decembrie în Monitorul Oficial. Tot prin ordonanţă de urgenţă s-a decis şi eliminarea sporului de doctorat la profesori, ca o completare la Legea salarizării unice, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2010. Anexele acestei legi urmează să fie discutate până la 30 iunie. Legea prevede, în principal, ca sporurile şi alte indemnizaţii ale bugetarilor să fie incluse în salariul de bază, alte sporuri urmând să fie acordate în limita de 30% din salariul de bază.

Angajaţii din educaţie sunt nemulţumiţi şi de faptul că numeroase sporuri eliminate, cum ar fi salariul de merit sau sporul pentru mediul rural, nu au fost introduse în salariul de bază.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro