Mergi la conţinutul principal

FC Petrolul: Insolvenţa, un nou inceput

Insolvenţa nu reprezintă "punctul terminus al lupilor galbeni", ci va fi baza reconstrucţiei sănătoase a grupării prahovene, a notat FC Petrolul pe site-ul său oficial.
"Aprobarea de către Tribunalul Prahova a cererii SC FC Petrolul Ploieşti SA privind deschidera procedurii de insolvenţă, cu intenţia fermă de reorganizare a activiţăţii clubului nostru sub control judiciar, reprezintă singura măsură viabilă, oportună şi decentă ce s-a impus în actualul context economico-financiar creat şi în raport cu multiplele dificultăţi pe care clubul trebuie să le gestioneze. Insolvenţa, în forma sa generală, declarată în scopul identificării celor mai oportune măsuri de redresare economică prin reorganizarea activităţii pe baza unui plan aprobat de creditori, NU este şi NU va fi niciodată punctul terminus al lupilor galbeni ci, din contră, va fi baza reconstrucţiei sănătoase a clubului nostru. FC Petrolul Ploieşti îşi exprimă încrederea că toţi suporterii echipei noastre vor înţelege foarte clar că acest pas făcut de către club reprezintă un nou început, pe care întreaga suflare petrolistă trebuie să îl trateze cu maximă solidaritate", se arată în comunicatul clubului Petrolul intitulat "Insolvenţa, un nou început, nicidecum finalul!", scrie mediafax.ro.

Adminstrator judiciar cu un onorariu de 1.500 lei

Tribunalul Prahova a admis, vineri, cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei. "Admite cererea debitoarei, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoare. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe VIA INSOLV SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu de 1.500 lei", se arată în soluţia Tribunalului.
Conform hotărârii instanţei, administratorul judiciar trebuie să depună până la 25 martie raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei cu menţionarea persoanelor vinovate, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 1 aprilie, iar termenul limită pentru verificarea acestora, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 20 aprilie. De asemenea, până la 15 mai trebuie soluţionate eventualele contestaţii şi definitivarea tabelului creanţelor. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost stabilită pentru 25 aprilie.

Acţionari acuzaţi de evaziune fiscală

Gruparea Petrolul Ploieşti traversează o criză financiară de la sfârşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.
Petrolul Ploieşti este al optulea club de Liga I care solicită intrarea în insolvenţă în ultimii doi ani, după FC Rapid, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Vaslui, FC Dinamo şi CFR Cluj. Dintre acestea, doar şase mai activează în prezent în primul eşalon, Gloria Bistriţa şi FC Vaslui fiind dezafiliate de Federaţia Română de Fotbal.
Conform legislaţiei UEFA un club nu poate participa în cupele europene în perioada în care se află în insolvenţă. UEFA permite înscrierea cluburilor în competiţiile pe care le organizează după un an de la încheierea acestei proceduri.
Formaţia Petrolul Ploieşti ocupă în prezent poziţia a treia în clasament la finalul turului Ligii I, loc care i-ar fi permis să participe în ediţia 2015-2016 a Ligii Europa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro