Mergi la conţinutul principal

Fanii dinamovişti şi rapidişti au primit cele mai multe sancţiuni din partea Jandarmeriei

Conform raportului Jandarmeriei, suporterii dinamovişti au primit cele mai multe sancţiuni cu interzicerea accesului pe arenele sportive, în timp ce fanii rapidişti conduc în clasamentul celor mai multe dosare penale.
În cele 306 partide din ediţia 2011-2012, Jandarmeria a constatat 83 de fapte penale, săvârşite de 91 de autori, a întocmit 82 de dosare penale şi a aplicat 1.067 de contravenţii (792 în tur, 275 în retur) în valoare de 502.135 de lei, dintre care 961 de amenzi şi 106 avertismente scrise.
Din punct de vedere al repartizării dosarelor întocmite pe grupurile de suporteri ai echipelor din Liga I, situaţia este următoarea: Rapid - 26 de dosare, Dinamo - 17, Steaua - 13, Petrolul Ploieşti - 10, FC Braşov - 3, Oţelul Galaţi - 3, Voinţa Sibiu - 3, FC Vaslui - 2, Pandurii Târgu Jiu - 1, FCM Târgu Mureş - 1, Universitatea Cluj - 1, CS Mioveni - 1 şi Astra Ploieşti - 1.
Tot în aceeaşi perioadă au fost aplicate 661 de sancţiuni de interzicere a accesului la competiţii sportive, dintre care una pentru 2 ani , 530 petru 1 an şi 130 pentru 6 luni. Într-un clasament pe echipe al suporterilor interzişi pe stadioane, Dinamo conduce cu 309 fani, urmată de Petrolul cu 41, Rapid cu 17, Universitatea Cluj cu 13, Steaua cu 12 şi Concordia Chiajna cu 10.

Sancţiuni şi la partidele internaţionale

La meciurile internaţionale ale echipelor de club sau ale reprezentativelor României au fost constatate 58 de fapte de natură penală, săvârşite de 60 de autori. Jandarmeria a aplicat 261 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 164.139 de lei, dintre care 221 de amenzi şi 40 de avertismente.
La aceste meciuri internaţionale au fost aplicate 34 de măsuri complementare de interzicere a accesului la competiţiile sportive, 11 pe o perioadă de un an şi 23 pentru 6 luni. În partidele din ediţia 2011-2012 a Cupei României-Timişoreana, jandarmii au constatat 12 fapte de natură penală săvârşite de 13 autori şi au aplicat 32 de contravenţii în care s-au aplicat 29 de amenzi şi 3 avertismente scrise. De asemenea, au fost aplicate şi 6 măsuri de interzicere a accesului la competiţiile sportive, dintre care 2 pentru 1 an şi 4 pentru 6 luni.
Şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Jandarmeriei Române, Aurel Moise, a declarat în cadrul conferinţei de presă că în sezonul trecut aproximativ 20 de suporteri care aveau interdicţie au fost depistaţi pe arenele sportive.
Întrebat dacă există sesizări ale suporterilor privind abuzuri ale jandarmilor în incinta sau apropierea arenelor sportive, Aurel Moise a răspuns: "Există mai multe reclamaţii împotriva jandarmilor, dar acestea sunt gestionate de Parchetul Militar. Nu aş putea să spun dacă sunt ale suporterilor sau ale altor persoane. Nu cunosc de vreun proces pierdut de Jandarmerie în faţa unui suporter", a spus şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Jandarmeriei Române. Vineri, sunt programate primele meciuri din Liga I.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro