Mergi la conţinutul principal

Fănică Popa antrenorul lotului naţional de dirt track

La mijlocul săptămânii trecute, în cadrul unei şedinţe care a avut loc la sediul Federaţiei Române de Motociclism s-a hotârât ca noul antrenor coordonator al loturilor naţionale de dirt track să fie brăileanul Fănică Popa. Campion naţional, dar şi multiplu medaliat la dirt track, Popa a mai îndeplinit şi funcţia de vicepreşedinte al aceste discipline sportive.
"Nu este o povară pentru mine ci o provocare şi sper ca împreună cu sportivii să obţinem rezultate bune în competiţiile europene anul viitor. Pregătirile centralizate pentru competiţiile internaţionale vor avea loc la Brăila", a declarat Fănică Popa.
Directorul CSM Brăila consideră că această decizie va duce la revitalizarea dirt track-ului în România.
"Este o alegere foarte bună. Popa este un antrenor tânăr, cu mare experienţă în domeniu, avem şi baza sportivă unde să se antreneze viitorii campioni. Este şi o recunoaştere a faptului că Brăila reprezintă ceva în acest domeniu. Dar repet, trebuie să mergem pe mâna tinerilor, avem doi sportivi de mare perspectivă, Gabriel Comănescu şi Andrei Popa şi sper ca lângă ei să vină şi alţi tineri dornici să facă performanţă în dirt track", a declarat profesorul Marian Neta, directorul CSM Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro