Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Exerciţiu Sea Breeze Ucraina-SUA la Marea Neagră, la care participă şi România

Ucraina şi Statele Unite efectuează exerciţiul Sea Breeze, la care participă, între alte state, şi România, în sectorul de nord-vest al Mării Negre, în perioada 8-10 septembrie, a anunţat centrul pentru presă al Marinei ucrainene, citat de agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică de luni.

Exerciţiul se concentrează asupra tehnicilor de efectuare a unor operaţiuni internaţionale în vederea menţinerii siguranţei navigaţiei în regiuni afectate de crize, potrivit sursei citate.

În afară de Ucraina şi Statele Unite, în exerciţiu sunt implicate Spania, Canada, România şi Turcia, anunţă Marina ucraineană, precizând că 12 nave şi vase logistice aparţinând NATO iau parte la aceste manevre, dar şi cinci nave ucrainene de război şi două ambarcaţiuni aparţinând Pazei de Coastă ucrainene. Marina mai anunţă că, în cadrul exerciţiilor, furnizează avioane şi elicoptere.

Georgia, Norvegia, Suedia şi Franţa trimit observatori la aceste manevre navale, potrivit aceleiaşi surse.

Echipajele îşi vor consolida competenţele în supravegherea marinei comerciale în zone desemnate, vor căuta şi repera nave intruse şi îşi vor consolida abilităţile de verificare şi salvare.

Exerciţiul se desfăşoară sub supervizarea adjunctului Comandantului pentru antrenamente de luptă al Marinei ucrainene, căpitanul rangul I Oleksii Neijpapa, şi a căpitanul US Navy James Aiken, adjunctul directorului exerciţiului.

Exerciţiul nu implică şi o fază la uscat, a precizat serviciul de presă al Marinei ucrainene, adăugând că nu sunt avute în vedere vizite în portul Odesa ori alte porturi ucrainene.

Exerciţiul face parte din programul de cooperare bilaterală militară Ucraina-Statele Unite, iar manevrele navale sunt efectuate în spiritul Programului Parteneriatul pentru Pace. Începând din 1997 şi până în 2013, 11 exerciţii Sea Breeze au efectuate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro