Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

EXTERN. Trei zile de doliu în Franţa, după catastrofa aviatică din Mali. Nici urmă de românul presupus a fi printre cele 118 victime

Drapelele vor fi coborâte în bernă începând de luni, timp de trei zile, la toate clădirile publice din Franţa, în semn de doliu după prăbuşirea avionului Air Algérie în Mali, relatează Mediafax. Însă nu este vorba despre un doliu naţional - acesta fiind hotărât doar de către Consiliul de Miniştri. Acum, decizia a fost luată de Președinția franceză.
Prăbuşirea avionului, joi, s-a soldat cu 118 victime, dintre care 54 sunt francezi. Avionul, care a fost închiriat de către Air Algérie de la compania spaniolă SwiftAir, a plecat de la Ouagadougou către Alger în noaptea de miercuri spre joi, dar, la aproximativ 50 de minute de la decolare, s-a prăbuşit pe teritoriul Mali.
Nu există niciun supravieţuitor între cele 118 persoane care se aflau la bord, şi anume 112 pasageri - dintre care 54 de francezi, 23 de cetăţeni din Burkina Faso, opt libieni, şase algerieni şi cetăţeni din mai multe alte ţări - şi şase membri ai echipajului, toţi spanioli. Inițial, s-a vehiculat informația că și un român s-ar fi aflat la bordul avionului, dar nici până acum nu există o confirmare oficială.
Experţi din cadrul Misiunii ONU în Mali - MINUSMA - mobilizaţi în zona în care s-a prăbuşit avionul Air Algérie, în această ţară, au găsit și a doua cutie neagră a aparatului. Cutiile negre, care înregistrează toate datele de zbor, inclusiv conversaţiile din cabina piloţilor, relevă informaţii cruciale şi axe de anchetă în stabilirea cauzelor unui accident aerian.




Like / Share

Comentarii