Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Mii de poliţişti germani se pregătesc pentru protestele de 1 mai, ce degenerează adesea în violenţe

Mii de ofiţeri de poliţie germani se pregătesc sâmbătă pentru manifestaţiile de 1 mai din oraşele Hamburg şi Berlin, care degenerează de obicei în violenţe.

La Berlin, 6.000 de ofiţeri din întreaga ţară vor fi desfăşuraţi în timp ce mii de protestatari urmează la participe la Manifestaţia revoluţionară de 1 mai, organizată de extrema-stângă.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a anunţat că forţele de ordine vor păstra distanţa, atât timp cât protestul se va desfăşura paşnic, dar vor interveni în caz de violenţă. "Această strategie a dovedit că funcţionează", a adăugat el.

Organizaţiile de extremă-stânga au anunţat că protestează faţă de capitalism, ce a dus la creşterea preţurilor locuinţelor în oraş. "Ne-am săturat să aşteptăm şi acum alegem focul şi piatra", a scris una dintre mişcări pe site.

Din 1987, Berlinul s-a confruntat cu violenţe în 1 mai.

La Hamburg, poliţia se teme că primele incidente vor izbucni sâmbătă seara, când 2.000 de susţinători ai extremei-stângi intenţionează să protesteze faţă de evacuarea unui fost teatru ocupat de persoane fără adăpost din 1989.

Ofiţerii vor impune o "zonă de pericol", în care vor putea percheziţiona şi reţine persoane fără dovezi.

Autorităţile au precizat că nu toate violenţele sunt motivate politic. "Adesea, nu numai susţinătorii opoziţiei, ci şi simplii tineri sunt predispuşi la violenţă", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Hamburg.

Între timp, în oraşul Bremen, din nordul ţării, circa 4.000 de persoane au protestat sâmbătă faţă de un miting al extremei-dreapta, la care au luat parte circa 200 de neonazişti. 3.000 de ofiţeri de poliţie au monitorizat evenimentul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro