Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Londra şi Parisul cer reducerea unor subvenţii UE către mai multe ţări, inclusiv România

Subvenţii europene în valoare de 2,9 miliarde de euro, destinate Greciei, Portugaliei, Irlandei, Letoniei, României şi Ungariei, ar putea fi reduse cu 50%, după ce mai multe ţări UE, în frunte cu Marea Britanie şi Franţa, şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu efectul asupra finanţelor lor.

Grecia, Portugalia, Irlanda, Letonia, România şi Ungaria au urma să primească banii în cadrul planului Comisiei Europene de a accelera plata subvenţiilor către ţările care au primit pachete de salvare din cauza crizei economie, scrie Financial Times, citând surse diplomatice.

Însă un grup condus de principalii contribuitori la bugetul UE, printre care Franţa, Marea Britanie, Olanda şi ţările nordice, pun sub semnul întrebării o parte a proiectului, ceea ce ar putea duce la o reducere importantă a fondurilor, afirmă diplomaţi apropiaţi negocierilor.

Cei care se opun planului sunt îngrijoraţi în special de reducerea sumei de bani cu care trebuie să contribuie guvernele naţionale la proiectele cofinanţate din bani europeni, de la 15% la 5%. În plus, măsura ar urma să fie aplicată retroactiv. "Dacă trebuie să contribui cu numai 5% din costul proiectului, practic sunt bani daţi gratis. Nu suntem de acord cu acest lucru", a spus un diplomat citat de FT. "Guvernele trebuie să contribuie cu banii lor pentru a arăta că finanţează proiecte bune", a adăugat el.

Un negociator a explicat că unele guverne se tem că planul Comisiei ar duce la o creştere a bugetului UE pentru 2012, finanţat de statele membre. "Vrem să ajutăm Grecia şi pe alţii, dar plăţi suplimentare retroactive ar putea fi un pas prea mare", a explicat un oficial. "Acum nu este un moment bun pentru a cere resurse suplimentare", a adăugat el.

CE afirmă că ar putea acoperi plăţile din rezervele existente.

Echipe tehnice de experţi naţionali încearcă să ajungă la un consens privind propunerea, care a fost prezentată de Comisie în luna iunie.

Plăţile către cele şase ţări ar urma să fie făcute în ianuarie 2012, după ce vor fi aprobate de Parlamentul European, precizează FT. Bruxelles-ul depune eforturi pentru a ajuta mai multe ţări să absoarbă fonduri structurale suplimentare rapid.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro