Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Jurnaliştii francezi ironizează iar românii,tema aleasă fiind sacrificiul militarilor din Afganistan

Realizatorii postului francez de televiziune Canal Plus ironizează din nou românii, de această dată tema aleasă fiind sacrificiul militarilor din Afganistan.

Într-o scenetă, crainicul anunţă: "În timp ce Statele Unite comemorează victimele din 11 septembrie, preşedintele Nicolas Sarkozy aduce un omagiu soldaţilor francezi căzuţi în Afganistan. Să-l urmărim", relatează Realitatea TV.

Urmează discursul lui Nicolas Sarkozy. "Dragi compatrioţi, iată-ne adunaţi din nou în tristeţe şi durere. Dar sacrificiul suprem al valorii luptătorilor noştri nu trebuie să fie zadarnic. În Afganistan sau în altă parte, el trebuie să întărească hotărârea Franţei să îşi ducă până la capăt misiunea sa: apărarea democraţiei, a libertăţii şi a fraternităţii dintre popoare. Caporalul Popescu, combatantul Djabira, vouă care aţi părăsit România şi Nigerul natal pentru a vă servi ţara şi gloriosul stindard al Legiunii străine, Franţa vă este pe veci recunoscătoare. Dau acum cuvântul ministrului nostru de interne", afirmă liderul francez.

"Mulţumesc, domnule preşedinte. În încheierea acestei ceremonii, aş vrea să mă adresez curajoşilor noştri eroi şi să-i asigur că se vor îndrepta spre ultimul lor lăcaş alături de ai lor: caporalul Popescu, alături de 24 de alţi romi, în cursa Paris-Bucureşti de la ora 14.30 şi combatantul Djabira, alături de alte 57 persoane de culoare, în zborul Paris-Niamey de la ora 16.00. Iertaţi-mi emoţia, dar odată cu această plecare, numărul străinilor care părăsesc Franţa trece de pragul simbolic de 20.000. Această cifră ne dă speranţa că vom atinge obiectivul nostru istoric de 30.000 de oameni conduşi până la frontieră. Trăiască Republica, trăiască Franţa şi zbor plăcut!", spune Claude Guéant, ministrul francez de interne, potrivit scenetei ironice.

Cu ocazia meciului pe care naţionala Franţei urma să îl joace pe stadionul nou inaugurat la Bucureşti, Arena Naţională, Canal Plus a difuzat o emisiune umoristică în care a pus în gura unor marionete ce îi reprezentau pe doi cunoscuţi comentatori sportivi xenofobi declaraţii ironice la adresa românilor. Potrivit acestora, sportul naţional în România nu este fotbalul, ci cerşitul, iar echivalentul românesc pentru coș de gunoi este București.

În replică, ministrul român de externe Teodor Baconschi a precizat că satira își are rostul ei într-o societate liberă și o practicăm și noi cu destulă voluptate. Ministrul Teodor Baconschi a declarat, pentru NewsIn, că "Les Guignols" este probabil cea mai corozivă emisiune TV de satiră. "A replica la ironiile Guignolilor ar fi ridicol: e ca și cum cineva ar da comunicate de condamnare a imaginilor retușate ale Cațavencilor. Satira își are rostul ei într-o societate liberă și o practicăm și noi cu destulă voluptate", a precizat ministrul de externe.

El a adăugat că nu românii au făcut obiectul satirei în emisiunea respectivă, ci doi comentatori sportivi francezi, cunoscuți pentru accente xenofobe și care cu ceva vreme în urmă se făcuseră vinovați de remarci antisemite. "Păpușile care reduceau, fictiv, imaginea românilor la niște clișee jenante nu proferau o batjocură la adresa României, ci caricaturizau xenofobia", a explicat ministrul român de externe.

El a menţionat că MAE nu are, în consecinţă, de ce să dea o replică Guignolilor, însă a asigurat că diplomaţia de la Bucureşti rămâne vigilentă și va protesta energic de fiecare dată când imaginea României va fi afectată prin eventuale declaratii oficiale. "În rest, nu le putem cere altor state democratice să limiteze libertatea presei", a conchis ministrul Teodor Baconschi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro