Mergi la conţinutul principal

Expoziţie de plastică mică la Galeriile de Artă

Aproximativ 150 de artişti plastici din întreaga ţară sunt prezenţi cu lucrări pe simezele Galeriei de Artă, în expoziţia de plastică mică aflată la cea de-a 15-a ediţie. Sunt lucrări din toate domeniile şi tehnicile, care se pot potrivi perfect într-un apartament obişnuit şi ale căror preţuri variază între 100 şi 1.500 de euro, în funcţie materialul folosit. Preşedintele filialei Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici, Gheorghe Mosorescu, a explicat că şi-a dorit foarte mult să organizeze o asemenea expoziţie şi a reuşit după mai mulţi ani de eforturi însemnate. "Plastică mică înseamnă lucrări de dimensiuni mici. În România sunt puţine astfel de evenimente şi de aceea am reuşit să atragem aproape 150 de artişti, care şi-au asumat toate costurile. Mi-aş dori să transform acest salon într-unul internaţional, pentru că deja avem lucrări de la artişti români stabiliţi în Europa, dar în condiţiile în care bugetul pentru acest eveniment este zero, nu mă pot gândi la aşa ceva", a declarat artistul Gheorghe Mosorescu. 

În principiu, din punct de vedere artistic nu sunt diferenţe între lucrări decât ca dimensiune, însă oricum, la lucrările mici este nevoie de atenţie la detalii, astfel încât unele lucrări arată ca nişte bijuterii. Oricine va călca pragul expoziţiei va găsi măcar o lucrare care să-i satisfacă gustul artistic şi chiar dacă nu cumpără lucrarea respectivă, măcar se va putea desfăta vizual cu ea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro