Mergi la conţinutul principal
Comunicat de presă

Emilia Meiroşu, aleasă vicepreşedinte al PRO România

• deputatul de Brăila este responsabil în domeniul Educaţiei

 

Marţi, 6 noiembrie, a avut loc prima şedinţă a delegaţiei naţionale a PRO România, după Congresul PRO România organizat în perioada 20-21 octombrie a.c., întâlnire la care au participat toţi coordonatorii judeţeni şi conducerea centrală. În acest sens, au fost desemnaţi responsabilii pentru fiecare din cele 18 domenii de interes major, promovate de PRO România. O echipă de profesionişti, cu experienţă semnificativă în domeniile pe care le vor coordona şi care vor propune cetăţenilor soluţii viabile  la problemele din educaţie, sănătate, infrastructură, absorbţia fondurilor europene sau administraţie, face parte  din Consiliul de strategii guvernamentale al PRO România.

Judeţul Brăila va fi reprezentat la nivel central, în calitate de vicepreşedinte şi responsabil în domeniul educaţiei de către doamna deputat Emilia Meiroşu.

„După această întâlnire, se vor demara acţiuni concrete, bazate pe experienţă şi expertiză, pentru a realiza proiecte guvernamentale în domeniile prioritare. Totodată, ne vom axa, în mod concret, pe construirea structurilor locale, drept pentru care invit toţi cetăţenii judeţului nostru, dornici să se implice în viaţa publică să vină alături de echipa PRO România, o echipă deschisă la proiecte viabile şi critici constructive. Comunicarea cu oamenii este un factor esenţial în realizarea unor proiecte de succes!”, declară Emilia Meiroşu. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro