Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Elevii braileni vor putea afla daca sint pregatiti pentru viata de zi cu zi

Peste ceva mai mult de o luna de zile, 5.000 de elevi din intreaga tara vor participa la testarea PISA, testare realizata de Organizatia
pentru Cooperare Economica si Dezvoltare - Programul
international pentru evaluarea elevilor (OECD - PISA). Elevii trebuie sa aiba ziua de nastere intre 1 ianuarie si 31 decembrie 1990. Din judetul Braila vor fi selectionati elevi din: Stancuta, Colegiul Economic "Ion Ghica" si grupurile scolare "Panait Istrati" si "Angelescu" Ianca. Pentru a familiariza un numar cit mai mare de elevi si profesori cu aceasta modalitate de testare, Ministerul Educatiei a elaborat si tiparit o brosura de teste dupa modelul PISA, care a fost distribuita elevilor si cadrelor didactice prin intermediul Inspectoratului Scolar.
Prin testele PISA se evalueaza competentele de Intelegere a lecturii, competentele matematice si cele din domeniul stiintelor, necesare elevilor dupa Incheierea InvatamIntului obligatoriu In viata de zi cu zi. Raportul international in care sint analizate rezultatele obtinute de elevi face corelatii cu datele despre mediul scolar si cel socio-familial. Acest tip de evaluare s-a lansat in anul 2000, cind au participat 43 de tari. In 2003 au participat 41, iar in 2006 vor participa 58 de tari de pe toate continentele. Romania participa la aceste evaluari pentru a-si compara sistemul educational cu cel din alte tari si pentru ca se doreste sa se demonstreze ca reforma educationala implementata duce la imbunatatirea rezultatelor elevilor romani. In anii trecuti, Romania nu a reusit sa ocupe decit locul 34 din 43 de tari in 2001.
Programul International pentru Evaluarea Elevilor (PISA) se desfasoara pe cicluri si evalueaza trei domenii ale alfabetizarii la citire, matematica si stiinte, fiecare ciclu avind un domeniu preponderent. In 2006 domeniul preponderent va fi cel al stiintelor. PISA evalueaza in ce masura si-au dobindit elevii cunostintele si deprinderile de baza, esentiale pentru participarea deplina la viata sociala. Testele dureaza doua ore, iar itemii sint cu alegere multipla sau intrebari ce solicita elevilor sa-si construiasca propriile raspunsuri. Acestia sint redactati pe baza caracterizarii unei situatii din viata reala. Elevii raspund si unui chestionar de mediu socio-educational, care dureaza 20-30 de minute si ofera informatii despre ei si despre familiile lor, despre conditiile de studiu si despre scoala In general. Directorii fiecarei scoli selectate sa participe la PISA vor raspunde si ei unui chestionar de 20 de minute despre scolile lor. Alfabetizarea matematica vizeaza capacitatea individului de a identifica si intelege rolul pe care il joaca matematica in lume, de a face judecati bine fundamentate. Alfabetizarea la citire vizeaza intelegerea, reflectia si utilizarea textelor scrise pentru ca fiecare elev sa-si atinga scopurile, sa-si dezvolte potentialul. Alfabetizarea stiintifica urmareste cunostintele stiintifice, capacitatea de a identifica intrebarile si de a formula concluzii pe baza datelor oferite pentru a intelege si sprijini luarea deciziilor despre lumea naturii.

"Degeaba se aerisesc programele, daca se micsoreaza si numarul de ore in proportie mai mare"

Despre aceste aspecte am discutat cu cadrele didactice de la Colegiul Economic "Ion Ghica", direct implicate in testarea din martie. Profesoara de chimie, Georgeta Pardos, a precizat ca intrebarile din aceste teste nu sint complicate, dar solicita elevilor calitati intelectuale superioare precum: intuitie, perspicacitate, capacitatea de transformare a cunostintelor in situatii noi, stapinirea cunostintelor din mai multe domenii, nu numai stiintele, ca logica, studiul calitatiii produselor si experienta de viata. "Multe din intrebari sint de tip cauza-efect si necesita o gindire ascutita la copil ca acesta sa lege datele din intebare si sa obtina un raspuns bun. Multe din intrebari merg mai mult pe intuitie decit pe cunostinte. La 16 ani majoritatea tinerilor mai sint inca niste copii, nu au experienta de viata, insa prin aceste testari reusim sa le aratam ca fiecare notiune are aplicabilitate in viata. La biologie este mai usor de invatat in natura", a explicat profesoara de biologie Claudia Ciineanu. Profesorul Catalin Vargolici a explicat ca, din punctul sau de vedere, la fizica, intrebarile sint usoare si se potrivesc perfect cu ceea ce se studiaza la clasa. Directorul colegiului, prof. Andrei Puia, a spus ca din prima zi de scoala de dupa vacanta va demara procedura de pregatire a celor 159 de elevi care se incadreaza in limitele de virsta stabilite, din care, la testarea finala vor fi selectati de organizatori numai 35. "Aspectele vizate de aceasta testare tin de mentalitatea noastra ca popor. La americani, de exemplu, la 12 ani este normal ca un copil sa puna mina pe masina, pe cind la noi nici nu intra in discutie asa ceva. Ori acest lucru inseamna experienta de viata. Acest studiu, realizat la nivel mondial doreste sa schimbe ceva in sistemele educationale ale tarilor, nu pentru a le uniformiza, ci pentru ca viitorul om sa fie apt sa se descurce in lumea care il va astepta. In functie de aceste rezultate se pot schimba niste standarde. Eu stiam de mult ca in Romania se invata foarte multa teorie. In Marea Britanie se invata numai o treime teorie cit se invata la noi, iar restul este practica", a spus prof. Andrei Puia.
Profesorii implicati in antrenarea elevilor pentru sustinerea acestor teste au mai spus ca Romania nu va putea urca in clasamentul rezultat in urma testelor PISA pina cind programele nu se vor adapta acestor cerinte. "La Testele Nationale, aceste discipline, fizica, biologie si chimie, nu se regasesc, iar ele sint chiar lasate in umbra. Baza materiala trebuie imbunatatita, altfel nu poti sa faci experimente, trebuie modificate obiectivele teoretice din programe si trebuie adaptata cantitatea de cunostinte la numarul de ore. Degeaba se aerisesc programele, daca se micsoreaza si numarul de ore in proportie mai mare, astfel ca profesorul si elevii sint din ce in ce mai aglomerati. Elevul nu mai invata, iar profesorul face o evaluare superficiala pentru ca sint multi elevi in clasa. Acum citiva ani aveam pina in 25 la clasa si era mai bine, dar acum s-a ajuns din nou la peste 30, iar calitatea are de suferit", a mai explicat prof. Georgeta Pardos.




Categorie articol: 

Comentarii