Mergi la conţinutul principal

Elemente de siguranță furate dintr-un tramvai nou de un minor de 14 ani

* un polițist local l-a surprins în flagrant pe adolescent, iar părinții acestuia au fost amendați cu 500 de lei pentru fapta copilului lor * ciocane de siguranță similare celor sustrase de acesta se pot cumpăra de pe site-urile de specialitate cu sume cuprinse între 10 și 50 lei

 

 

 

Unul dintre cele două tramvaie noi puse recent în funcțiune în Brăila a rămas fără două elemente de siguranță din interior, care au fost sustrase, miercuri seară, de un minor în vârstă de 14 ani. Este vorba despre mini-ciocanele pentru spart geamurile vehicului în caz de accident, unelte care, într-o situație de urgență, ar putea face diferența între viață și moarte pentru pasagerii surprinși în interiorul tramvaiului. Minorul respectiv s-a gândit, însă, că i-ar prinde bine așa ceva și a sustras din lăcașul lor nu unul, ci două astfel de piese. Un polițist local, care se afla în tramvaiul care circula pe bulevardul Dorobanților în momentul comiterii faptei, mai exact miercuri, 10 ianuarie, în jurul orei 18.30, l-a surprins în flagrant pe adolescentul pus pe furat.

Tânărul a fost condus la sediul Poliției Locale Brăila, în vederea stabilirii identității acestuia. Totodată, asupra lui s-a mai găsit încă o piesă de siguranță, sustrasă la un moment anterior, din același tramvai. Având în vedere că tânărul este un minor în vârstă de 14 ani, la sediul Poliției Locale Brăila au fost chemați părinții acestuia, care au fost sancționați contravențional pentru nesupravegherea minorului. Incidentul a fost surprins și de cele 10 camere de filmat din tramvai”, a transmis Poliția Locală, prin intermediul unui comunicat de presă. Părinții minorului cu apucături neortodoxe au de plată 500 de lei pentru fapta progeniturii. Un ciocan de siguranță similar celor sustrase din tramvai se poate cumpăra de pe site-urile de specialitate cu sume cuprinse între 10 si 50 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro