Mergi la conţinutul principal

Edilul-şef s-a săturat de reclamagiii de profesie

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, este asaltat de reclamaţii ale unor cetăţeni care acuză fie vecinii, fie diverse alte persoane, de tot felul de lucruri, care mai de care mai ciudate şi cer luarea de măsuri urgente. Mai mult, lui Simionescu i se cere să ţină sub control diverse instituţii care nu au nicio subordonare faţă de Primărie şi cărora edilul nu le poate impune nimic. Primarul s-a cam săturat de astfel de cereri şi sesizări şi crede că ar fi timpul ca oamenii să manifeste mai multă toleranţă unul faţă de celălalt şi să nu mai caute cu lumânarea motive de conflict: "De câte ori se întâmplă ceva sau cineva vrea să facă un lucru în zona privată, se găsesc instantaneu zece inşi care să reclame ceea ce face acel cineva. Pornind de la terase, cum s-a deschis una, apar şi reclamaţiile, până la diversele acţiuni pe care unii cetăţeni le realizează. Imediat ce o persoană îşi construieşte o casă sau face ceva la parter de bloc ori pune pe bloc o izolaţie, cineva reclamă în toate felurile posibile. Eu am mai spus că dacă vrem ca oraşul să rămână ca în 1950, nu se poate. Nu mai suntem în acea perioadă, suntem într-o altă epocă în care fiecare doreşte să construiască. E adevărat că nimeni nu este uşă de biserică şi deseori, acel cineva face şi altceva în plus, pe lângă lucrul pentru care are aprobare, dar de aici până la a reclama permanent orice se întâmplă în stânga sau în dreapta, deja este exagerat. Această atitudine de permanentă acuzare devine un sport naţional şi, în loc să avem o atmosferă de construcţie, avem una de reclamare, de supărări ale unor oameni care au trăit împreună zeci de ani şi care acum, pentru orice lucru mărunt, se dau în judecată. O să vă dau şi câteva exemple de scrisori sau sesizări pe care le-am primit. «Domnule primar, subsemnatul ... vin în audienţă la dvs pentru că instituţiile pe care le coordonaţi, Justiţia, Poliţia, Jandarmeria, Casa de Sănătate, etc, în loc să facă ordine în municipiul Brăila, încalcă Constituţia şi legile în vigoare şi încurajează hoţii şi borfaşii. Vin, vă aduc probe, etc». Alta: «Domnule primar, vă rog să interveniţi pentru că vecinii cu care sunt în indiviziune vor, cu rea-credinţă, sub pretextul înlocuirii gardului stradal, să distrugă bornele de hotar». Deci, oamenii vor să facă un alt gard, care nu mai e ăla din 1900 toamna, îşi doresc oamenii un alt gard şi persoana în cauză e nemulţumită că se distruge borna de hotar şi pentru asta avem trimitere la lege, aparatură topometrică, etc. Nu putem să mergem în continuare pe astfel de formule, în care să ne înjurăm unii pe alţii, în loc să găsim modalitatea de a locui împreună şi să acceptăm o anumită dezvoltare în oraş".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro