Mergi la conţinutul principal

Echipa de fotbal s-a mutat la «Dacia Unirea Brăila»

Salvare pe ultima sută de metri a echipei de fotbal fanion a Brăilei: a fost preluată de la CF Brăila (societate comercială aflată în insolvenţă) la un club nou înfiinţat în regim de ONG, Asociaţia Sportivă Club Dacia Unirea Brăila. Formula vine să rupă nodul gordian al finanţării publice de care echipa este dependentă pentru a se menţine în campionatul de fotbal ce bate la uşă. După cum se cunoaşte, Consiliul Judeţean a refuzat în ultimii ani să mai bage vreun leu în fotbal, pe motiv că nu poate finanţa cu bani publici o societate comercială, cu referire la Clubul de Fotbal Brăila, context în care doar Primăria Brăila a mai alocat sume de la bugetul propriu şi câţiva finanţatori privaţi, printre care omul de afaceri Florin Cîrligea. Intrată în insolvenţă şi pusă în faţa refuzului categoric al Consiliului Judeţean de a mai finanţa, soarta CF Brăila şi implicit a echipei pe care o păstoreşte părea pecetluită. "Am demonstrat că fotbalul la Brăila nu moare. Era clar că CJ Brăila nu va mai finanţa, aşa că au fost analizate toate variantele de lucru disponibile, inclusiv aceasta, în care înfiinţăm un ONG care să preia ştafeta de la CF Brăila. Sub titulatura ASC Dacia Unirea Brăila care este, aşa cum am spus, un ONG, legal nu mai este niciun impediment ca finanţarea să se deruleze, iar la Brăila să se formeze, în timp, o echipă performantă", ne-a declarat Vasile Popa, din partea clubului sportiv. De asemenea, sursa citată a explicat că Federaţia Română de Fotbal a fost de acord să-i primească în competiţia ce va demara în 29 august, tot în Liga a II-a, sub noua titulatură. "Există însă o condiţie şi anume aceea ca planul de reorganizare stabilit pentru CF Brăila, aflată în insolvenţă, să fie respectat şi aplicat în continuare. În plus, a trebuit să aducem şi acordul de principiu al autorităţilor locale privind continuarea finanţării echipei ASC Dacia Unirea Brăila. De asemenea, am reluat discuţiile şi cu finanţatorul privat Florin Cîrligea, care ne-a transmis că dacă autorităţile locale vor da banii promişi, revine şi domnia sa. (...) Într-un final, FRF a acceptat să ne înscriem în Liga a II-a, dar validarea va veni în weekendul care urmează, mai precis în data de 25 iulie, când se va întruni Comitetul Executiv al federaţiei", a mai spus Popa.
Întrebat cum a rezolvat problema lotului, cunoscut fiind faptul că la finele lunii trecute a pus pe liber toţi jucătorii, sursa citată a explicat că fotbaliştii au fost contactaţi şi majoritatea au acceptat reeşalonarea sumelor pe care le au de primit, cu titlu de salarii, pentru activitatea din campionatul trecut. De altfel, ieri a avut loc primul antrenament la care au participat 16 fotbalişti, printre care portarul Mitrea, Niţă, Dima, Gabriel Gheorghe, Mucuţă, Ivan, Olenic, Stănciulescu, Frunză, Stângaciu, Necoară, Ghiocel, Puşcaşu, Ion Paul, Zaharia şi Leu. Surse din cadrul echipei au explicat că Alin Radu a transmis clubului că, pentru moment, este ocupat cu examenele la facultate dar că după ce termină, revine la lot. Dintre absenţi, Spătaru a plecat la Braşov, iar Petean în Belgia. Spiridon este şi el plecat în Anglia, fiind în căutarea unui contract, iar Bârsănel negociază cu Baloteşti, în timp ce atacantul Ungureanu nu s-a prezentat la antrenamant. "Avem o listă cu jucători care doresc să activeze la Brăila, dar acest aspect îl vom rezolva după ce vom şti cu exactitate pe ce sume ne bazăm de la autorităţile locale. Ca principiu, vom merge în campionatul următor pe jucători din Brăila, dar şi din Galaţi", a încheiat Vasile Popa.

Consilierii municipali şi judeţeni vor avea ultimul cuvânt

Contactat de reporterii "Obiectiv" primarul municipiului, Aurel Simionescu, a confirmat că instituţia şi-a dat acordul de principiu pentru rocada gândită de cei de la clubul sportiv. "Dumnealor au făcut un transfer. De fapt, au constituit o asociaţie care se cheamă «Dacia Unirea», care a primit, înţeleg eu, acceptul Federaţiei Române de Fotbal pentru a prelua locul CF Brăila şi, în sensul acesta, le-a fost solicitat un document din care să reiasă că există o susţinere din partea autorităţilor locale. Noi le-am dat ieri (luni, 20 iulie - n.r.) o astfel de hârtie în care le-am spus că i-am susţinut şi o vom face în continuare. Dar rămâne să dezbatem în Consiliul Local, să vedem care este posibilitatea de finanţare, pentru că s-au schimbat termenii finanţării. Vom duce în CLM, respectiv, CJ, spre aprobare acest lucru. Probabil în luna august pentru că acum nu mai este timp efectiv", ne-a declarat sursa citată, arătând că, din punctul său de vedere, şansele echipei au crescut.
Mai rezervat s-a arătat însă preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, care a punctat că finanţarea instituţiei va fi acordată în baza unor performanţe demonstrate. "Am luat act de schimbarea numelui echipei de fotbal. Au reluat un vechi nume de tradiţie al fotbalului brăilean «Dacia Unirea», asumându-şi portofoliul performanţelor vechi, dar luând la nivel financiar de la zero activitatea. În acest context, liderii grupului au cerut Primăriei şi Consiliului Judeţean finanţare «ca la handbal», ca să îi citez. Am cerut răgaz să vedem în ce măsură este posibil ca acest lucru să se întâmple acum, la mijlocul anului. În ce măsură putem să modificăm bugetul şi, de asemenea, în ce măsură putem să finanţăm o echipă care, conform legilor în vigoare, trebuie sprijinită pe baza unor performanţe deja demonstrate. Or echipa este de la zero. Vedem ce putem face. Probabil că în luna august vom lua o decizie analizând situaţia alături de Primăria Brăila", a spus oficialul.
Reamintim că anul trecut, în contul unei datorii de peste 270.000 lei la bugetul consolidat, Fiscul local a instituit sechestru pe drepturile federative ale jucătorilor echipei de fotbal de la CF Brăila, iar în decembrie acelaşi an, clubul a intrat în insolvenţă. În final, creditorii au aprobat un plan de reorganizare care prevede ca aceste obligaţii restante să fie stinse în întregime pe parcursul celor 36 de luni de execuţie, plăţile urmând a fi efectuate trimestrial.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro