Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

E mişto să faci grevă cu 'jde milioane în buzunar

De ieri, a început greva japoneză. Miercurea viitoare, va fi grevă de avertisment, iar pe 31 octombrie întregul sistem sanitar va fi paralizat. Sindicatele din Sănătate vor declanşa greva generală, principala revendicare fiind înlăturarea discrepanţelor salariale, respectiv creşterea veniturilor personalului TESA din spitale la nivelul personalului medical. Celelalte nemulţumiri vizează creşteri salariale pentru personalul din direcţiile de sănătate publică, din creşe şi medicina şcolară, eliminarea diferenţelor salariale dintre asistenţii cu studii superioare şi cei cu studii medii (deşi n-au spus clar cum, cel mai probabil ar dori să rămână pentru toţi salariile primei categorii), ce mai!, o majorare pentru toţi angajaţii sistemului „la justa valoare”.  Una peste alta... salarii, salarii, salarii.

Trecând peste faptul că n-am înţeles sub nicio formă de ce trebuie oprită activitatea din spitale pentru a se majora salariile angajaţilor din creşe şi medicina şcolară - din punctul meu de vedere normal ar fi fost să iasă ei în stradă în frunte cu liderii de sindicat către care cotizează -, trecând peste faptul că nu înţeleg de ce contestă acum discrepanţa salarială dintre asistente, când tot ele, sindicatele, au cerut venituri diferenţiate în funcţie de studii, chiar mă depăşeşte complet solidaritatea aceasta de conjunctură cu angajaţii din DSP-uri. De unde până unde sunteţi ca fraţii şi nu mai faceţi nicio intervenţie chirurgicală, de exemplu, când până mai ieri tot voi, medicii, vă plângeaţi pe la televiziuni că s-au umplut spitalele de bacterii şi viruşi şi pentru că cei din sănătatea publică nu-şi fac treaba!...

Revenind la personalul TESA, ultima găselniţă a sindicatelor în materie de revendicări, îmi permit să vă exemplific câteva salarii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, acele câteva salarii – inechitabile – pentru care merită să declanşezi greva generală. De exemplu, 4.563 lei pe lună pentru un şef serviciu (tehnic, administrativ, resurse umane etc şi tot pe acolo serviciul informatic). Între 2.868 lei şi 4.563 lei pentru un economist, 3.470 pentru un auditor sau 3.020 pentru un consilier juridic. Ar mai fi 2.673 pentru un tehnician. 2.669 lei pentru un asistent social, între 2.500 şi 3.300 pentru un registrator, peste 2.200 lei o dactilografă.

Recunosc, am ales ca exemple vârfurile, sunt în grilă şi salarii puţin peste minimul pe economie în cazul necalificaţilor sau al celor abia intraţi în sistem, ori în jurul a 2.000 lei pentru calificaţi. Dar nu asupra lor vreau să insist. Mă întorc la primele exemple, cele de şefi serviciu, economişti, jurişti. Mie, personal, mi se par onorabile. În actualele condiţii de piaţă, chiar nu ştiu în ce sector s-ar putea câştiga, nu mai mult, ci măcar la acest nivel. Dar nici asta nu consider că e problema, fiecare cu norocul lui! În schimb, stau şi mă întreb cum o să sufle în gorniţă pe 31 octombrie aceşti salariaţi când ştiu foarte bine situaţia economico-financiară a spitalului, stadiul investiţiilor, dotărilor, achiziţiilor, condiţiile reale din saloane, adică milioanele alea tocate aiurea chiar sub semnătura lor. Da, frate, să iasă în stradă şoferul, tâmplarul, electricianul, fochistul, liftierul, care, gândindu-se că în sistemul privat umblă câinii cu covrigii în coadă şi ar fi câştigat mai mult, se crede îndreptăţit pentru o creştere de nu ştiu cât la sută. Dar tu, tu care din birou vezi cum se fac sau chiar ţi-ai pus semnătura pe atâtea şi atâtea contracte, cele mai multe discutabile, fără să fi scos vreun sunet vreodată, tu cât tupeu să ai să protestezi?

Probabil exact atât tupeu cât au şi gardienii din penitenciare, care la 3.000 - 4.000 – 5.000 lei pe lună consideră că nu le sunt răsplătite suficient orele de muncă. Veniţi o săptămână în privat să vedeţi cum se munceşte şi pentru cât! Şi fără niciun alt beneficiu, fără sporuri, fără şpăgi, fără atenţii de la pacienţi sau deţinuţi.

Categoric, greva este un drept al salariaţilor, unul dintre mijloacele esenţiale prin care lucrătorii şi organizaţiile acestora îşi pot promova şi apăra interesele. Dar când sindicaliştii nu mai ştiu să se oprească, despre ce interese vorbim?




Categorie articol: 

Comentarii