Mergi la conţinutul principal

E foame de bani, băieţi!

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis în prima parte a lunii octombrie adrese unui număr de peste 600.000 de firme din baza de date proprie, atenţionându-le că dacă au impozite şi taxe neplătite să efectueze plăţile înainte de inspecţia fiscală, măsura fiind o premieră.
Fiscul a selectat din baza de date a contribuabililor peste 600.000 de firme, exceptând astfel persoanele fizice şi instituţiile publice, cărora le-a transmis în prima decadă din octombrie adrese nesemnate sau ştampilate, prin care erau atenţionate să-şi achite impozitele şi taxele, în cazul în care n-au făcut-o până la momentul respectiv, înainte de a veni o inspecţie fiscală sau de a se trece la executare silită.
"După ce am trimis adresele, am primit multe semnale că unele dintre firme şi-au încetat activitatea, au sentinţe de radiere, dar figurează încă în baza de date a ANAF. Adresa nu este semnată pentru că nu reprezintă un act administrativ fiscal, pentru că altfel cineva ar fi înţeles s-o conteste şi atât ne-ar mai fi trebuit să ne trezim cu câteva sute de mii de contestaţii, că inspecţia abia s-a terminat acum două luni, spre exemplu, şi de ce mai trimitem o nouă adresă", a declarat joi Ion Busuioc, directorul general al Direcţiei Asistenţă Constribuabili în cadrul ANAF, la o conferinţă pe tema reorganizării instituţiei.

Scop de atenţionare

El a menţionat că scopul adreselor a fost doar de atenţionare, în conţinutul acestora fiind precizat că, în măsura în care impozitele şi taxele au fost declarate şi achitate integral, companiile nu trebuie să întreprindă nimic în legătură cu Fiscul. Cu toate acestea, instituţia a primit numeroase telefoane şi scrisori cu întrebări privind motivele trimiterii documentului.
"Este o metodă în premieră utilizată în România şi pe unii i-a speriat. Au fost puţine companii care au admis că se confruntă cu dificultăţi financiare şi şi-au luat angajamentul că pe măsură ce vor avea disponibilităţi financiare îşi vor achita restanţele, însă aceste cazuri au reprezentat un procent nesemnificativ", a spus Busuioc.
Persoanele fizice şi instituţiile publice au fost eliminate din lista contribuabililor cărora li s-a transmis atenţionarea, întrucât numărul ar fi fost prea mare, ANAF utilizând criteriul "firme existente în baza de date".
"La companiile de stat, dacă-i trimiţi SN CFR şi vine să ia banii din buget să-şi plătească datoriile, ce-am rezolvat?", a spus oficialul, întrebat de ce totuşi nu au fost trimise şi companiilor de stat.
Directorul ANAF a arătat că, în urma adreselelor încasările au crescut, fiind la finalul lunii octombrie peste nivelul aşteptat, însă nu a putut să precizeze dacă acesta a fost factorul determinant sau unul conjunctural.
Fiscul a realizat în octombrie venituri bugetare totale de 17,09 miliarde lei, în creştere cu 7,38% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 2,66% peste nivelul programat, la bugetul de stat încasând 12,13 miliarde lei, cu 8% mai mult decât în octombrie 2012.
Busuioc a consemnat că Agenţia ar putea trimite în continuare, periodic, astfel de atenţionări, dar numai după ce evaluează impactul adreselor deja trimise.
"Este o practică utilizată de multe state. În unele ţări, dacă a trecut termenul de 25 ale lunii, de exemplu, pentru declaraţii, într-un interval relativ scurt compania este sunată de inspectorul fiscal şi este atenţionată că nu a fost încasată plata", spune directorul.

Guvernul pregăteşte creşterea cu 20% a taxelor locale

Pe de altă parte, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, afirmă că municipalitatea nu are în vedere o creştere a taxelor locale pentru 2014, însă prin eliminarea din Codul Fiscal a limitei de 20% impusă primăriilor, "Guvernul pregăteşte majorarea cu 20 de procente a taxelor locale la nivel naţional".
Primarul Gheorghe Falcă (PDL), care este şi prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, referitor la intenţia Guvernului a elimina limita de 20 la sută de majorare a taxelor locale de către primării, că în Arad nu există intenţia a creşte taxele în 2014.
"Nu avem în vedere majorarea taxelor la Arad, cum nu am avut această intenţie nici în 2012 pentru 2013, dar Guvernul de stânga condus de Ponta a impus atunci în toată ţara creşterea taxelor locale cu 16 la sută", a spus Falcă.
Primarul Aradului afirmă, însă, că, prin eliminarea din Codul Fiscal a limitei de 20 la sută impusă primăriilor, Guvernul ar intenţiona să pregătească creşterea cu 20 la sută a taxelor locale la nivel naţional, ca şi în 2012.
"Dacă ne uităm în acordul cu FMI, există obligativitatea României de a ridica taxele pe proprietate, iar această modificare a Guvernului pregăteşte ridicarea taxelor locale la nivel naţional cu 20 la sută, la fel cum s-a întâmplat şi anul trecut", a spus Falcă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro