Mergi la conţinutul principal

După un debut „electric", Simona Halep joacă azi contra Serenei Williams

Site-ul oficial al Asociaţiei jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) a scris despre "un debut electric" al Simonei Halep la Turneul Campioanelor, în care s-a impus, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, în 69 de minute, în faţa canadiencei Eugenie Bouchard.
"Halep şi-a făcut jocul ei împotriva colegei sale de stea în ascensiune şi debutantă la Turneul Campioanelor, Eugenie Bouchard. Simona a fost pur şi simplu prea puternică, adjudecându-şi, cu 6-2, 6-3, partida cu Bouchard. Halep a fost la controlul meciului încă de la început, conducând cu 4-0. (...) Bouchard a ieşit din scenă în linişte, după ce a comis o dublă greşeală pe mingea de meci a adversarei" , a precizat site-ul WTA, citat de mediafax.ro, care a remarcat o evoluţie "incredibil de consistentă" a Simonei Halep.
Un "start în zbor" pentru Halep, a notat site-ul oficial al competiţiei de la Singapore. "Halep a dat tonul în primul ghem, obţinând break-ul când Bouchard a trimis cu reverul o minge în aut. Într-o clipire, românca şi-a extins avantajul la 4-0", a continuat sursa citată, care a adăugat că Halep a dat puţine semne de slăbiciune. "Halep a trecut uşor de Eugenie Bouchard la finala WTA", a titrat USA Today.
"Un debut de uitat pentru Eugenie Bouchard la Turneul Campioanelor, împotriva Simonei Halep", a notat canada.com, în timp ce LEquipe a titrat în ediţia electronică: "Halep o surclasează pe Bouchard".

Împotriva celei mai bune tenismene

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, în primul meci disputat de sportiva română în cadrul Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor, găzduit de oraşul Singapore.
Tot luni, în primul meci al grupei roşii, americanca Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.
În acest moment, Halep şi Williams se află pe primele două locuri ale grupei, cele două urmând a se întâlni azi. Simona Halep a precizat că nu a mai jucat anul acesta împotriva Serenei Williams, însă va încerca să dea tot ceea ce are mai bun în meciul cu liderul ierarhiei WTA. "Desigur că este cea mai bună jucătoare din lume, însă nu am nimic de pierdut", a declarat românca, aflată săptămâna aceasta pe locul 4 mondial. Bouchard va juca în următoarea partidă cu Ivanovici.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari.
Halep este a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.

"Am jucat cu adevărat bine"

Simona Halep s-a declarat mulţumită de jocul "foarte bun" pe care l-a reuşit în faţa canadiencei Eugenie Bouchard, în meciul său de debut la Turneul Campioanelor de la Singapore, pe care l-a câştigat după numai 68 minute de joc.
"Am jucat cu adevărat bine şi sunt foarte fericită că am reuşit să-mi regăsesc jocul. Am jucat agresiv atunci când trebuia şi am reuşit câteva lovituri câştigătoare", a declarat Halep după victoria care i-a asigurat un cec de 243.000 dolari şi 230 de puncte WTA. Referindu-se la adversara sa, reprezentanta ţării noastre a declarat: "Eugenie este foarte tânără şi are un mare viitor în faţă".
Simona Halep (23 ani), care a coborât săptămâna aceasta pe locul 4 WTA, şi Eugenie Bouchard (20 ani, 5 WTA) s-au mai întâlnit de două ori până acum, împărţindu-şi victoriile în circuit: românca a învins anul acesta la Indian Wells, în optimi, cu 6-2, 1-6, 6-4, iar jucătoarea canadiană s-a impus în semifinale la Wimbledon, cu 7-6 (5), 6-2.

Poate ajunge Şarapova pe locul 1 WTA?

Rusoaica Maria Şarapova este obligată să dispute finala Turneului Campioanelor pentru a mai putea spera să încheie anul pe primul loc în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, după ce americanca Serena Williams, actualul lider, a învins-o pe Ana Ivanovic din Serbia, în meciul de debut la competiţia din Singapore (6-4, 6-4).
O maladie şi o problemă la genunchi au forţat-o pe Williams să abandoneze la ultimele două turnee la care a participat după câştigarea Openului Statelor Unite, sporind dubiile legate de forma jucătoarei americane în Singapore. "Am simţit puţin genunchiul, însă comparativ cu ceea ce a fost la Beijing, mă simt mult mai bine", a declarat Serena Williams după meciul cu Ivanovic, citată de agerpres.ro.
Campioana olimpică en titre, în vârstă de 33 ani, luptă în Singapore nu doar pentru trofeul pus în joc, ci şi pentru a rămâne numărul unu mondial, postură la care aspiră şi Maria Şarapova, ocupanta locului 2 mondial şi singura cu şanse matematice de a o mai depăşi pe americană, între cele două existând o diferenţă de 466 puncte în acest moment.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro