Mergi la conţinutul principal

Duhneşti a mici şi bere? Felicitări, eşti la putere!

Artificiile, laserele, mascotele au dat şi ele culoare acestor zile ce au scos oraşul din amorţeala cotidiană. Per total, aglomeraţia sufocantă de pe faleza Dunării şi mai ales din zona scenei de pe Esplanadă lasă de înţeles că lumea dornică de distracţie a fost atrasă de programul pregătit de Primărie.
Privite mai în detaliu, Zilele Oraşului au scos din nou la suprafaţă Brăila profundă a zilelor noastre. Asta pentru că, deasupra tuturor prestaţiilor artistice, oricât ar fi fost ele de "incendiare", a plutit atoatestăpânitor fumul grătarelor. O ceaţă groasă şi puturoasă s-a insinuat în nările şi hainele tuturor, fără discriminare. Eşti - nu eşti consumator înveterat de mici, trăieşti sau nu doar pentru a bea bere şi a eructa miros de alcool amestecat cu usturoi, dacă vrei să asişti la spectacolele dedicate Zilelor Brăilei trebuie neapărat să te laşi îmbâcsit de fum de grătar... Aceasta este o realitate constantă a ultimilor ani. Cine a sperat că de data asta va fi altfel, s-a înşelat. Dimpotrivă, grătarele parcă au fost mai multe decât în anii trecuţi, iar norii de fum s-au întins până hăt, pe platoul din faţa Primăriei şi chiar mai departe, pe Calea Călăraşilor.
De ce se întâmplă aşa? În primul rând pentru că asta vrea poporul şi în al doilea rând pentru că autoritatea locală fie nu are capacitatea de a impune civilizaţia, fie nici nu are voinţa de a acţiona, din moment ce, nu-i aşa?, asta vrea poporul. Prin popor înţelegându-se majoritatea care reprezintă la ora actuală Brăila profundă şi care, inevitabil, este la putere şi modelează faţa oraşului.
Să nu ne facem iluzii: sunt foarte mulţi brăilenii pentru care noţiunea de distracţie nu există fără a mânca mici şi a bea bere, eventual la o terasă unde bubuie în boxe manele. Pentru aceştia, Zilele Brăilei nu ar avea niciun sens fără fum de grătar. Cei care vor să asiste la un spectacol cu muzică bună respirând aer curat, cei care ar vrea să plimbe pe faleză în linişte, fără a se împiedica de tarabe unde se vând vuvuzele şi alte chinezării de doi bani fie sunt în minoritate, fie sunt nebănuit de mulţi dar au renunţat să mai spere că civilizaţia mai are vreo şansă să revină în Brăila. Faleza brăileană pare a se afla în prezent sub controlul mâncătorilor de mici şi a maneliştilor, şi asta nu doar în perioada Zilelor Oraşului ci pe toată durata sezonului estival. Dar asta poate fi şi din cauză că ţigănia atrage ţigănie. Dacă civilizaţia ar învinge, altfel ar sta lucrurile...
Întrebarea e: poate Primăria să readucă civilizaţia în zonele de promenadă ale oraşului? Primarul Dragomir se declară dispus să încerce. Acesta a declarat că le-a impus încă de pe acum patronilor de terase ca la anul, de Zilele Brăilei, să îşi pună coşuri de fum la grătare. Cu alte cuvinte, grătarele vor fi la fel de multe, dar vor avea hornuri care să dirijeze fumul ceva mai sus. Mâncătorii de mici rămân, aşadar, la putere...

P.S. Vedeam zilele trecute câteva fotografii cu sărbătoarea din urmă cu aproape 50 de ani, când Brăila a împlinit 600 de ani de atestare documentară. Aproape fără excepţie, bărbaţii erau îmbrăcaţi în costum, sau cel puţin cu pantalon şi cămaşă, iar femeile purtau rochii. Chipuri vesele care nu se pierdeau în nori de fum de grătar... Spre comparaţie, Zilele Brăilei 2016: numeroşi indivizi ieşiţi "în oraş" încălţaţi cu şlapi şi îmbrăcaţi în pantaloni trei sferturi şi maieu, vorbind zgomotos şi trivial cu nevestele şi neschiţând niciun gest când plozii lor aruncau pe jos sticle PET sau pungi goale. Economic, social şi cultural, Brăila o ia la vale rău de tot!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro