Mergi la conţinutul principal

Două cămine culturale din Brăila vor intra pe agenda de reabilitare a Primăriei

În acest sens, autorităţile municipale au demarat un proiect, al cărui obiectiv va fi transformarea căminului cultural din Chercea într-un punct de atracţie culturală.
De asemenea, Primăria doreşte să reconsolideze şi căminul cultural din cartierul Radu Negru.
"Am demarat un proiect pentru casa de cultură din Chercea, pe care dorim să o reabilităm, acolo fiind şi o activitate mai intensă, sunt câţiva oameni extrem de inimioşi, sunt câţiva copii foarte buni. Şi atunci, în zonă având şi postul acela al Poliţiei Comunitare, dorinţa ar fi să avem acolo şi un post de permanenţă în ceea ce priveşte asigurarea medicală, pentru că există posibilitatea aceasta, plus amenajarea locurilor de joacă şi reamenajarea sălii de spectacole. Am dori să facem tot ceea ce trebuie, pentru ca acea clădire să devină un pol de atractivitate pentru locuitorii din Chercea. De asemenea, avem o discuţie şi despre căminul cultural din Radu Negru, dar acolo este o poveste mai complicată, pentru că e nevoie de lucrări de consolidare, clădirea fiind mai veche, mai deteriorată", a explicat edilul-şef.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro