Mergi la conţinutul principal

Dosar penal pentru ameninţare

Pe fondul unui conflict mai vechi, duminică, acesta a avut un schimb de replici cu femeia, după care a luat un băţ şi a ameninţat-o. În jurul orei 15.30, victima a sesizat fapta la Poliţie, cerând să i se facă dreptate. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că cele spuse de reclamantă se confirmă. În cele din urmă i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi port fără drept de obiecte confecţionate anume pentru lovire.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro