Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Domnia infractorilor

Nu cred ca România să fi mai fost vreodată atât de vulnerabilă în faţa infractorilor, iar susţinerea acestora să devină, pur şi simplu, o politică de stat. De fapt, nu cred să mai existe nicăieri în Europa o asemenea situaţie, un asemenea atac pe faţă al statului împotriva propriilor cetăţeni cinstiţi.

În aceste condiţii, n-ar trebui să mai surprindă pe nimeni faptul că infractorii de tot felul au tot mai mult tupeu, din moment ce sunt nu doar încurajaţi ori susţinuţi de însuşi statul român, mulţumită guvernării PSD-ALDE-UDMR, ci de-a dreptul favorizaţi şi promovaţi la cel mai înalt nivel.

De exemplu, prezenţa a doi infractori de renume european, Adrian Năstase şi Adrian Severin, la ceremonia de preluare de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, nu a fost o întâmplare. Hai, Adrian Năstase (care nu s-a abţinut de la a-i batjocori pe cei care protestau afară pentru o Românie europeană şi împotriva penalilor care o conduc) măcar a fost premierul în mandatul căruia s-au finalizat negocierile de aderare a României la UE şi nici n-a fost aşezat foarte vizibil. Dar să-l cocoţi pe Adrian Severin moţ în zona cu cei mai înalţi oficiali ai României şi ai UE a reprezentat o palmă uriaşă dată lumii civillizate – ca şi prezenţa, în aceeaşi zonă, a familiei fiului Vioricăi Dăncilă, de parcă era vorba de vreo şuetă internă a PSD. Un gest de aroganţă supremă pe care guvernarea PSD-ALDE-UDMR l-a arătat tuturor oamenilor cinstiţi.

Evident că infractorii au şi un tupeu specific, aşa că tot Severin, condamnat în 2016 la patru ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi trafic de influenţă (pe când se afla în Parlamentul European), s-a arătat a fi cel extrem de deranjat de criticile aduse organizatorilor pentru promovarea sa: „Foarte preocupaţi de locul lor în România, tot felul de neisprăviţi s-au împiedicat de locul oferit mie în sala Ateneului Român la acest ceremonial. Profitând de faptul că tehnologia actuală permite oricărui nevolnic să îşi expună prostia în atenţia tuturor, tot felul de talibani, cu diplomă şi fără diplomă, au vituperat pe reţelele sociale sau prin presa miluită a ocultei antiromâneşti”.

Mai exact, un puşcăriaş ieşit cu mai bine de 2 ani şi jumătate mai devreme din închisoare graţie legilor blânde cu infractorii îşi permite să-i jignească pe toţi cei care au considerat că prezenţa unui condamnat penal în grupul înalţilor oficiali români şi europeni este inoportună - deşi, într-o lume normală, un asemenea personaj nu doar că nu ar fi fost invitat, dar nici măcar nu s-ar fi dus să se afişeze la un asemenea eveniment. Un condamnat aflat încă în timpul executării pedepsei îşi permite să acuze presa care i-a criticat prezenţa la eveniment ca fiind antiromânească! A vorbi în termeni critici despre infractori a devenit, chiar în opinia acestora, o acţiune îndreptată împotriva românilor şi a României. Încă puţin şi o asemenea „faptă” va fi încadrată la înaltă trădare.

La câteva zile după, un alt infractor scăpat mai devreme din puşcărie, mulţumită legii recursului compensatoriu, votată de PSD-ALDE-UDMR şi promovată şi aplicată de sinistrul Justiţiei Tudorel Toader, omora cu sânge rece un om în plină stradă, mânuind cu tupeu, în public, un ditamai cuţitul prin faţa camerelor de supraveghere. Un individ condamnat anterior pentru un alt omor şi lăsat liber cu un an şi ceva mai devreme de guvernarea PSD-ALDE-UDMR pe motiv de condiţii improprii în puşcării.

Da, sunt infractori diferiţi, condamnaţi pentru fapte total diferite, incomparabile ca şi gravitate, dar tupeul, gradul de aroganţă şi lipsa de remuşcări sunt aceleaşi. Nimic de mirare, într-o ţară în care infractorii fac legea – şi la figurat, dar mai ales la propriu.




Categorie articol: 

Comentarii