Mergi la conţinutul principal

UPDATE 9.00: Incendiul în care au murit cei doi bătrâni, produs de o pătură lăsată la uscat pe sobă

Sfârşit tragic pentru doi bătrâni. Cei doi erau paralizaţi, iar copiii le-au lăsat o lumânare aprinsă în cameră.

 

UPDATE 9.00: Incendiul în care au murit cei doi bătrâni, produs de o pătură lăsată la uscat pe sobă

 

Biroul de presă al ISU Dunărea Brăila a emis, în urmă cu câteva minute, un comunicat prin care anunță că, în urma cercetărilor, specialiștii au constat că incendiul de la Însurăței în care și-au pierdut viața cei doi bătrâni nu a fost produs de lumânare. Cea care a declanșat tragedia a fost o pătură lăsată la uscat pe soba din camera în care dormeau bătrânii.

 

 

Doi bătrâni au murit într-un incediu produs de o lumânare

Sfârşit tragic pentru doi bătrâni din localitatea Însurăţei. Cei doi au sfârşit aseară, într-un incendiu produs cel mai probabil de la o lumânare, pe care au lăsat-o aprinsă, pentru că bătrânul se simţea rău. În ajutorul lor a încercat să sară un fiu, care locuia în aceeaşi curte, dar care a văzut incendiul când era deja vălvătaie mare. Acesta a intrat în foc încercând să-și salveze părinții, dar abia a reuşit să se salveze pe el, ajutat la rându-i de fiul său. Bărbatul de 47 de ani a ajuns la spitalul judeţean.

Pompierii au stins incendiul, însă pentru bătrâni a fost prea târziu. Corpurile neînsufleţite au fost transportate la medicină legală în vederea efectuării necropsiei, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor exacte care au dus la producerea nefericitului eveniment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro