Mergi la conţinutul principal

Disponibilizaţii de la "Braicar" pleacă fără plăţi suplimentare

* totuşi, primarul Simionescu a anunţat că ar exista o soluţie: parte dintre concediaţi să fie preluaţi la muncă de firmele ce execută lucrări la liniile de tramvai * 1 iulie este prima zi de şomaj a celor 120 de disponibilizaţi *

Finele lunii iunie înseamnă pentru 120 de salariaţi de la SC "Braicar" ultima zi de muncă la această societate. Practic, 30 iunie este ultima zi din perioada de preaviz acordată de societate salariaţilor trecuţi pe lista de disponibilizări. Numai că o altă veste proastă pentru oameni este aceea că societatea nu a reuşit accesarea programului guvernamental de protecţie socială, prin intermediul căruia concediaţii ar fi putut primi sume în completarea indemnizaţiei de şomaj. "Au fost făcut demersurile pentru a fi accesat acest program guvernamental, însă, la nivel naţional, nu au fost fonduri pentru acoperirea obligaţiilor financiare ce ar fi decurs de aici. De altfel, din informaţiile pe care le am, nu doar cazul «Braicar» a fost respins, ci toate disponibilizările care s-au făcut în această perioadă. Şi sunt şanse ca nici anunţatele concedieri de la Ministerul Administraţiei şi Internelor să nu intre în programul de protecţie socială a disponibilizaţilor", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu. Totuşi, sursa citată a punctat că există o şansă pentru o parte dintre viitorii şomeri de la "Braicar", în sensul ca unii dintre ei să fie cooptaţi în lucrările de la proiectul Dorobanţi. "Am avut o serie de discuţii cu firmele care execută lucrările la proiectul de modernizare/reabilitare a Bulevardului Dorobanţilor pentru a prelua, în funcţie de calificări, o parte din personalul concediat. Discuţiile au fost încununate de succes, astfel încât, repet, în funcţie de calificările lor, precum şi de cerinţele firmelor de la Dorobanţi, o parte dintre disponibilizaţi să fie preluaţi în acest proiect", a punctat sursa citată.
Reamintim că, în cursul lunii trecute, în şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal, a fost aprobat programul de restructurare a companiei de transport în comun din subordinea municipalităţii - SC "Braicar". În linii mari, societatea s-a declarat copleşită de contextul financiar economic actual, dar şi de problemele ce i-au fost cauzate ca un domino chiar de către acţionarul unic - municipalitatea - prin neacordarea la termen a subvenţiilor cuvenite. În plus, circulaţia tramvaielor va fi complet dată peste cap de viitoarele reparaţii/modernizări ale unor artere rutiere pe care sunt montate şi căile de rulare a transportului electric. "Urmare a organizării lucrărilor se constată o suprapunere a acestora, ceea ce va avea un impact negativ important asupra societăţii şi, de asemenea, asupra numărului de personal necesar a fi în activitate. Sunt necesare şi obligatorii măsuri de reorganizare a activităţii în această perioadă, ceea ce presupune redimensionarea numărului de personal angrenat în activităţile de transport cu tramvaiele (întreţinere - exploatare) precum şi a activităţilor conexe de întreţinere a căii de rulare şi a reţelei de contact dar şi celorlalte compartimente şi activităţi ale unităţii", se menţionează în programul de reorganizare gândit de companie şi aprobat de consilieri.
În ce priveşte protecţia socială a disponibilizaţilor, trebuie menţionat că în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pe unitate nu sunt prevăzute plăţi compensatorii. Iar, mai nou, au ieşit complet din schemă şi veniturile în completarea indemnizaţiei de şomaj, acordate în contextul prevederilor OUG nr. 116/2006, care reglementează această formulă de protecţie socială. Potrivit actului normativ, cuantumul plăţilor suplimentare este stabilit ca diferenţă între indemnizaţia de şomaj şi media pe ultimele 3 luni înainte de concediere a salariului mediu net al fiecărui disponibilizat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro