Mergi la conţinutul principal

Disponibilizări la finanţe

De câteva zile este fierbere mare în Finanţele Brăila, întrucât instituţia trece, alături de toate celelalte structuri ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) din întreaga ţară, printr-un proces de reorganizare. În primă fază, pentru judeţul nostru, procesul s-a concretizat prin desfiinţarea a 3 administraţii financiare comunale (Viziru, Movila Miresii şi Dudeşti) şi rearondarea contribuabililor aferenţi acestora către AFP-urile ce nu au avut aceeaşi soartă (AFP Municipiu, AFP Ianca, AFP Făurei şi AFP Însurăţei). În plan secund, dar cu impact major asupra salariaţilor, se derulează şi o reorganizare pe parte de personal. Acum, că lucrurile pe această latură s-au clarificat, conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila a explicat în detaliu cum se derulează această etapă. "Noua structură organizatorică a DGFP Brăila precum şi noul stat de funcţii aprobat de ANAF prevede un număr maxim de 410 posturi, ceea ce înseamnă reducerea cu 80 de posturi faţă de situaţia existentă. Dintre aceste 80 de posturi, 55 sunt posturi vacante, bugetate şi nebugetate, de execuţie şi de conducere, iar diferenţa de 25 sunt posturi efectiv ocupate cu personal. În acest context, au fost acordate preavize de concediere pentru 32 de persoane, majoritatea fiind lucrătorii de la AFP-urile rurale ce au fost desfiinţate. Odată cu preavizul, acestora li s-a prezentat şi o listă a posturilor disponibile în cadrul noii structuri organizaţionale a DGFP, mai puţine decât numărul de persoane preavizate, urmând ca în cazul în care vor fi mai mulţi candidaţi pentru un loc să se organizeze o testare profesională în două etape. În cazul în care pe un post se va înscrie un singur candidat, nu se va mai susţine această examinare, ci se va trece la numirea respectivului pe postul disponibil şi pentru care, repet, nu are contracandidat", ne-a declarat Ilie Decă, directorul executiv al DGFP Brăila. De asemenea, sursa citată a explicat că la nominalizarea celor 32 de persoane preavizate cu 1 iulie s-a ţinut cont de câteva criterii, cum sunt abaterile disciplinare, calificativele obţinute la evaluările profesionale anterioare, precum şi de gradul de îndeplinire a condiţiilor de pensionare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro