Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Discoteci, cluburi şi baruri luate cu asalt de “mascaţi”

în week-end, poliţiştii au acţionat intens în locurile de distracţie pentru a preveni infracţiunile cu violenţă • au fost verificate 164 de societăţi comerciale, legitimate 450 de persoane şi oprite în trafic peste 500 de autovehicule • s-au dat peste 100 de amenzi în valoare 43.000 lei

 

Poliţiştii au luat la rând locurile de distracţie din municipiu şi judeţ. Nu i-au scăpat din ochi nici pe şoferii aflaţi în trafic. În week-end, aproape 500 de persoane au fost legitimate şi peste 500 de autovehicule au fost oprite pentru control. Amenzile totale aplicate au depăşit 40.000 lei.

Razia de amploare s-a desfăşurat în perioada 30 august - 1 septembrie. Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate au acţionat în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea ordinii publice şi combaterea faptelor ilegale. S-a acţionat şi pe şosele, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi responsabilizarea şoferilor care uneori nu ţin cont de lege. “Pe timpul activităţilor, au fost verificate 164 de societăţi comerciale, legitimate 450 de persoane şi oprite în trafic şi controlate peste 500 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 287 de şoferi. De asemenea, poliţiştii brăileni au constatat 115 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 43.000 lei. Dintre amenzile aplicate, 79 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 32 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 4 la alte acte normative”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

Un şofer fără permis a lovit o maşină. Altul a refuzat testarea alcooltest        

 

În plasa poliţiştilor au picat, rând pe rând, şoferi care circulau după cum aveau chef. Fie că erau vitezomani, fie fără permis, fie sub influenţa alcoolului, niciunul nu a fost iertat. Prezentăm câteva exemple.

La  data de 30 august, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila au fost sesizaţi de o brăileancă de 47 de ani cu privire la faptul că i-a fost avariat autoturismul pe raza localităţii Cuza Vodă. Poliţiştii l-au identificat la faţa locului pe un tânăr de 25 de ani, care, în timp ce conducea un “Renault” pe raza localităţii Cuza Vodă, a pierdut controlul volanului şi a izbit un autoturism “Mercedes”. Poliţiştii au constatat că şoferul vinovat de producerea accidentului nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot în ziua de 30 august, poliţiştii l-au oprit pe un şofer brăilean care circula pe Calea Galaţi cu un autoturism Volkswagen şi care emana halenă alcoolică. Bărbatul de 30 de ani avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,97 mg/l.

În ziua de 1 septembrie, un bărbat de 32 de ani, din comuna Tichileşti, conducea autoturismul “Seat” pe raza localităţii de domiciliu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,80 mg/l.

În seara de 1 septembrie, la ora 20.00, poliţiştii l-au oprit în trafic pe un alt brăilean, în vârstă de 39 de ani. El conducea un “Opel” pe Aleea Margaretelor şi, deşi mirosea a alcool, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Nu a fost de acord nici cu prelevarea probelor biologice de sânge.

În noaptea de 30 august spre 1 septembrie, la ora 1.20, poliţiştii l-au depistat în trafic pe un brăilean de 21 de ani, din Însurăţei. Acesta conducea autoturismul “Volkswagen” pe raza comunei Bărăganul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,85 mg/l. În plus, acesta nu avea nici permis de conducere.

În toate cazurile menţionate, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările faţă de şoferii prinşi în neregulă.




Categorie articol: 

Comentarii