Mergi la conţinutul principal

Dinu Patriciu versus Traian Băsescu

* avocatul lui Dinu Patriciu a spus că acesta nu ar avea nimic împotriva unei confruntări în instanţă între cei doi

Judecătoria Sectorului 1 a decis, ieri, să amâne pentru 14 septembrie procesul intentat de omul de afaceri Dinu Patriciu preşedintelui Traian Băsescu, pentru afirmaţii făcute de preşedintele Băsescu în legătură cu o înregistrare mediatizată în timpul campaniei din toamna lui 2009. Instanţa a decis amânarea procesului, pentru ca avocaţii lui Patriciu şi Băsescu să studieze toate documentele depuse la dosarul cauzei.

Dinu Patriciu nu are nimic împotriva unei confruntări cu Traian Băsescu în instanţă

Avocatul lui Băsescu a depus la dosarul cauzei mai multe documente care conţin afirmaţii făcute de persoane specializate, în spaţiul public, în legătură cu veridicitatea înregistrării de la care au pornit procesele dintre Băsescu şi Patriciu. Pe de altă parte, avocatul lui Dinu Patriciu a spus că acesta nu ar avea nimic împotriva unei confruntări în instanţă între cei doi. Mai mult, avocatul s-a obligat ca, până la termenul următor, să depună la dosar documente în susţinerea cererii de chemare în judecată.
Judecătoarea desemnată pentru a soluţiona acest proces a decis, la reluarea şedinţei de judecată, ca jurnaliştii prezenţi în sală să spună la ce publicaţii sunt angajaţi.

Probele avocatului lui Traian Băsescu: interogatoriul şi expertiza înregistrării video

Avocatul lui Traian Băsescu a precizat ieri dimineaţă, la ieşirea din sala de judecată, că printre probele care vor fi solicitate ar putea fi interogatoriul celor două părţi, dar şi expertiza înregistrării video. De asemenea, avocatul a arătat că este posibilă o conexare a acestui proces cu cel intentat de preşedinte omului de afaceri.
Dinu Patriciu a depus, pe 3 decembrie 2009, la Judecătoria Sectorului 1, o acţiune împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cerând instanţei să-l oblige pe acesta la plata unui euro, despăgubiri pentru vătămarea drepturilor personale. În plus, omul de afaceri Dinu Patriciu mai vrea ca hotărârea instanţei să fie publicată de preşedinte în două ziare de circulaţie naţională.
Pe de altă parte, şi preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu, chemând în instanţă şi Best Media, societatea care editează ziarul "Gardianul", acţiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1. Primul termen stabilit a fost pe 21 aprilie 2010, procesul fiind amânat pentru 16 iunie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro