Mergi la conţinutul principal

Dinamo va decide cine e campioana

Pandurii şi Dinamo s-au îndepărtat de locul 2, după ce au remizat fără goluri la Severin, potrivit Digisport. Gorjenii au avut ocaziile mai mari şi au jucat în inferioritate numerică timp de 25 de minute, dar nu au putut obţine primul succes din acest sezon în faţa „câinilor.
Trupa lui Mircea Rednic a început ezitant, iar gazdele au irosit două şanse mari în primele cinci minute. Mai întâi Hora a trimis un lob puţin peste poartă, apoi Răduţ a tras pe lângă, din unghi.
La mijlocul primei reprize, acelaşi Răduţ s-a aflat în poziţie de unu la unu cu Cerniauskas, dar lituanianul a intervenit providenţial, apoi, în aceeaşi fază, a blocat şi şutul lui Droppa.
Fostul mijlocaş al Stelei a fost protagonist şi în cea mai controversată fază a meciului, petrecută după o oră de joc. Răduţ a căzut în careu în urma unui duel cu Rotariu, iar gazdele au cerut lovitură de pedeapsă. Alexandru Tudor a lăsat, însă, jocul să continue.
Lucrurile păreau să se complice pentru oaspeţi în minutul 68, când Romario Kortzorg a văzut al doilea galben şi a fost eliminat.
Pandurii a dominat şi finalul de meci, dar golgheterul campionatului, Ioan Hora, a ratat incredibil din câţiva metri în minutul 79. S-a terminat 0-0, prima remiză albă dintre cele două formaţii în ultimii 6 ani.

Dinamoviştii asigură: „Fanii nu ne-au cerut să pierdem cu Astra"

Dinamo a remizat cu Pandurii Tg. Jiu, scor 0-0, iar şansele ca echipa lui Mircea Rednic să termine play-off-ul Ligii 1 pe locul 2 sunt minime. Cu toate acestea, tehnicianul dinamovist şi elevii săi dau asigurări că vor încerca să câştige meciurile pe care le mai au de disputat, chiar dacă asta ar însemna să-şi ajute marea rivală, Steaua, în lupta pentru titlu cu Astra Giurgiu.
Cu două etape rămase de disputat, alb-roşiii sunt la 4 puncte în urma Stelei, ocupanta poziţiei secunde. Roş-albaştrii încă mai speră că pot câştiga al patrulea titlu consecutiv, însă pentru asta e nevoie ca Dinamo să o împiedice pe Astra, în meciul din etapa viitoare.
În turul din play-off, giurgiuvenii s-au impus cu 4-1 pe Arena Naţională, iar steliştii au acuzat că Dinamo nu şi-ar fi apărat corect şansele. Acum, actuala campioană aşteaptă un favor indirect din partea marii rivale.
„Ne luptăm la fiecare meci. Acum Pandurii joacă la Steaua, noi la Astra, mai sunt două meciuri şi încercăm să luăm maximum de puncte. Noi ne-am întâlnit de două ori cu suporterii şi nici vorbă să ne ceară să pierdem cu Astra. Ne-au cerut să batem Steaua, ăsta e singurul lucru. Noi suntem profesionişti şi tratăm foarte serios meciul cu Astra", a dat asigurări Mircea Rednic.

Promisiunea

La rândul lor, jucătorii dinamovişti insistă că nu-şi pot permite să trateze uşor meciul cu Astra, pentru că obiectivul alb-roşiilor este o clasare pe podium.
„Noi ne gândim la următorul meci, să ne refacem şi să facem un meci bun la Astra. Campionatul se joacă, cel puţin noi jucăm pentru locul 2, şi cât timp sunt şanse matematice, jucăm fiecare meci la victorie. Mai avem o săptămână şi o zi pâna la meciul cu Astra. O să ne refacem şi o să facem un meci bun la Astra. Jucăm fiecare meci la victorie, niciodată nu o să ne intereseze de celelalte echipe", a spus Sergiu Hanca.
„Nu se pune problema să nu câştigăm cu Astra ca să nu ajutăm Steaua. Vom juca la victorie, pentru că avem obiectiv clasarea în primele trei şi câştigarea Cupei României. Noi nu avem treabă cu celelalte echipe. Ne interesează doar meciurile noastre", a completat Andrei Marc.

Ar prefera să câştige Astra

Cu toate acestea, Ante Puljic, autorul golului prin care Dinamo a eliminat-o pe Steaua în semifinalele Cupei României, recunoaşte că ar prefera ca titlul să meargă la Giurgiu.
„Pentru noi e important să terminăm în primele trei. Şi mai importantă este finala Cupei, pentru că ne dorim acel triofeu. Pentru mine, Astra merită să fie campioană, pentru că de când am venit aici, cu ei şi cu Steaua am avut cele mai grele meciuri", a precizat fundaşul dinamovist.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro