Mergi la conţinutul principal

Din nou liber la plimbări în străinătate pentru inculpaţii din dosarul "Gazeta"

Inculpaţii din dosarul "Gazeta" au, din nou, liber la relaxare peste hotare. Dacă altceva nu se întâmplă în procesul care durează deja de ani buni, atunci măcar inculpaţii să scape de stresul acumulat prin vacanţe în străinătate. La termenul avut săptămâna trecută, magistraţii brăileni au admis cererile formulate de inculpaţii Ioan Oţel, Liviu Man, Adrian Avarvarei, Elena Vodă, Aurel Mureşan şi au modificat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, în sensul că au suspendat această măsură pe perioada 6 septembrie 2011 - 13 octombrie 2011. Acelaşi lucru s-a întâmplat atât în luna mai cât şi în luna iunie a acestui an, când inculpaţii au primit undă verde la plimbările prin alte ţări. În primăvara anului trecut, inculpaţii în dosarul "Gazeta" au primit interdicţie de a părăsi ţara, decizia fiind luată de magistraţii Curţii de Apel Galaţi, care au admis recursul făcut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Asta după ce judecătorii brăileni au revocat interdicţia inculpaţilor de a părăsi ţara.

Reamintim că în dosarul "Gazeta" sunt judecaţi preşedintele trustului, Liviu Man, precum şi alţi ziarişti sau directori ai instituţiei de presă: Aurel Mureşan, Dorel Alexandru Vidican, Ioan Oţel, Călin Dan Pârcalab, Aurelian Grama, Anca Elena Cocuţ, Adrian Avarvarei şi Memoranda Suppllexa Onac. Cele nouă persoane au fost trimise în judecată de către DIICOT Cluj, în ianuarie 2007, pentru şantaj în formă calificată şi constituire de grup infracţional. Potrivit DIICOT Cluj, inculpaţii ar fi constituit un grup infracţional organizat şi, din 2004 şi până în noiembrie 2006, ar fi constrâns 43 de persoane, în 53 de cazuri identificate, să încheie contracte de publicitate cu trustul. La cererea inculpaţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis să strămute dosarul la Tribunalul Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro