REALISM 5. Pentru a intelege mai bine de ce as vrea sa ofer un model fenomenologic de lectura a realismului stendhalian si balzacian, imi permit sa citez un pasaj ceva mai lung din "Fenomenologia perceptiei", faimoasa lucrare a lui Maurice Merleau-Ponty din 1962. "Cind contemplez cerul, nu ma plasez deasupra lui, ca un obiect acosmic; nu il posed in mintea mea si nici nu fortez asupra lui o idee de albastru, care sa ii reveleze secretul. Dimpotriva, ma abandonez cerului si ma scufund in misterul lui, il las sa "se gindesca pe sine in mine"; eu sint cerul insusi, in integralitatea si unitatea sa, de la inceputul sau intru sine; constiinta mea este saturata de albastrul lui fara limite." In acest citat se regaseste, zic eu, esenta teoriei perceptiei pentru Merleau-Ponty si fenomenologie. Subiectul observator se contopeste cu obiectul observat, devine obiect. Limitele unuia si celuilalt nu mai exista. In felul acesta, subiectul nu produce nici un fel de agresiune impotriva obiectului, ci, mai mult, se lasa coplesit, cucerit de catre acesta. In aceasta atitudine, pe care as numi-o non-colonialista (avind in vedere ca subiectul nu se comporta in maniera colonialista, incercind sa se impuna deasupra obiectului observat) consta enorma diferenta dintre intelegerea operei balzaciene (si prin extensie, realiste) in maniera lui Lukács si, respectiv, fenomenologica. Desi si Lukács pledeaza pentru acelasi gen de unitate intre narator (subiect) si realitatea descrisa (obiectul observat), la o analiza mai atenta se poate remarca agresiunea ideologica pe care naratorul are datoria, in conceptia lui Lukács, de a o performa asupra realitatii observate. Spuneam mai devreme ca naratorul lui Lukács este cel care vede "itele" nevazute ale realitatii, observa mecanismele sociale pe care cititorul (in general un subiect incapabil de a observa adevarata realitate, pentru ca se afla sub imperiul marxistei "constiinte false") nu le poate vedea. Naratorul are abilitatea de a vedea fortele sociale in miscarea lor dialectica, spune Lukács, si tocmai pentru geniul cu care surprinde aceasta miscare dialectica si o pune in pagina este Balzac apreciat ca un model de scriitor realist. Ei bine, din punct de vedere fenomenologic, Balzac opereaza o agresiune asupra obiectului observat si din cauza aceasta nu are abilitatea de a stabili o comunicare efectiva cu cititorul. Balzac isi impune propria subiectivitate asupra realitatii, ceea ce provoaca o ruptura ideologica intre el si cititor si face imposibila tocmai unitatea dintre cei doi, unitate pe care Lukács o considera stabilita. (Imprumut aceasta demonstratie dintr-o lucrare a lui Kamei Hideo, Kansei no henkaku, Transformari ale sensibilitatii, Kodansha, Tokyo, 1983, in care criticul japonez analizeaza literatura japoneza a celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea.) Implicatiile acestei rupturi sint extrem de importante si ele vor conduce la imensa criza ideologica pe care, la numai citiva ani dupa Balzac, o va anunta simbolismul lui Baudelaire si al lui Rimbaud (fuga de realitate a celui din urma, atit la propriu cit si la figurat, devenind simptomatica pentru o noua sensibilitate, aceea a modernismului).
Imi propun sa inchei aici scurta mea trecere in revista a doua pozitii asupra realismului clasic francez si promit sa revin cu o mai ampla analiza a etapei urmatoare in stabilirea raportului dintre realitate si literatura: modernismul si grava lui criza ideologica.
Imi propun sa inchei aici scurta mea trecere in revista a doua pozitii asupra realismului clasic francez si promit sa revin cu o mai ampla analiza a etapei urmatoare in stabilirea raportului dintre realitate si literatura: modernismul si grava lui criza ideologica.
